Nu credeți, dacă nu-i negat oficial!

„600.000 de români au ieșit în stradă la cel mai mare protest de până acum” – titrează presa la fix. Și mai zice că „Doar în Piața Victoriei au fost 300.000 de oameni…” Asta înseamnă că mai toată forța de muncă a capitalei a ieșit buluc din case și a încăput în fața Palatului Victoria! Probabil că, transportul fiind gratuit, s-au numărat și călătorii din trenuri! Și la venire, și la plecare! Și cei din metrouri! Cineva a calculat suprafața disponibilă = 2,24 ha (22.400 mp), în care ar încăpea ca sardelele cel mult 44.800 pers. fără spațiile de trecere, obligatorii pentru siguranța dezangajării, egală adesea cu spațiul ocupat de participanți!
De fapt, trâmbițată-n media corporată, suma protestatarilor se stabilește însumând sumele apreciate de fiece televiziune în parte!

MARI ACTORI! MARI ARTIȘTI! – Iată că avem pentru prima dată și o înscenare reușită a protestului spontan. Bravo! Actorii joacă în stradă. Aplauze la scenă deschisă! Regizorii conduc din culise desfășurătorul, pe etape. Producătorii negociază pe ascuns prețul cu puterea. Iar spectatorii cască ochii și-nchid gura la televizor! Sublimă manipulare! Privești și câștigi… negativ!

Protestele continuă. Ba parcă au și crescut în intensitate. De ce? Scopul lor a fost atins. Gata! S-a cerut retragerea Ordonanței 13 fiindcă strada revoltată nu dorea amnistierea (grațierea) prevăzută de guvern. Hoții! Poate că avea dreptate. Și OUG 13 a căzut. Cei care au scos oamenii în stradă de ce nu-i bagă acum la loc? Înseamnă că protestul inițial a fost doar un steag fals. Altul e scopul acestor manifestări masive. Care? Iată 2 indicii evidente. În 23 ian.a.c. Trump s-a retras din Parteneriatul Trans-Pacific. Și multinaționalele au nevoie de o nouă deregularizare din partea României. Pe de altă parte, Europa se îndreaptă vertiginos spre social-democrație. În Ungaria + Bulgaria + R.Moldova și România, alegerile sunt câștigate de social-democrați. Or, zona aceasta trebuie urgent destabilizată. În numele normalizării anormalității.

Există un conflict deschis între social-democrați și multinaționale?
Președintele Comisiei parlamentare de Control SRI, senatorul PSD Adrian Țuțuianu, declară: „Au fost informații, și am cerut ca ele să fie verificate, privind activitatea unor conduceri de companii – și cu capital extern, dar și cu capital românesc – care s-au implicat în aceste proteste”.
Replică oficială: „În numele membrilor săi, companii americane, românești, europene și internaționale, AmCham Romania respinge acuzațiile îndreptate împotriva companiilor multinaționale vehiculate recent în spațiul public, prin care acestora li se atribuie o implicare în susținerea protestelor publice, ca reacție la schimbările fiscale și legislative. Considerăm nesănătoasă pentru societatea românească propagarea unor insinuări lipsite de fundament. Cetățenii români, indiferent de locul de muncă, își exprimă public, în mod liber și voluntar, convingerile, fără interferențe din partea angajatorilor”, a comunicat Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania).
Concluzie: Să nu credeți nimic până ce nu este negat oficial!

“Firmele străine trebuie să intre în legislația românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discuta și în Europa despre problema prețurilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simplă nicăieri în lume. Cunosc această problemă din anii ’70 – ea e aproape perpetuă și e legată de statutul multinaționalelor”, declară Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Iată încă un lucru extrem de important, neștiut de protestatarii mânați în stradă să răstoarne guvernul: firmele străine sunt deasupra legislației române, nu-i respectă nici fiscalitatea, nici regulile ce nu le convin. Ce-s prețurile de transfer? Legea cere ca tranzacțiile să fie încheiate la preț de piață, economic comparabil. Altfel, profiturile nu sunt corect reflectate, afectând impozitele și taxele. Profitul crește în jurisdicțiile cu fiscalitate redusă!

Globalizarea, pentru ei, înseamnă jefuirea resurselor noastre. Proprietatea nu ne mai e garantată real constituțional. Globalizarea noastră încetează când, ca imigranți, ne cerem dreptul la muncă și la un trai civilizat. Acum, la noi, e o colonizare continuată în stare beligerantă. Nu degeaba ne amenință războiul civil. Iată-l! E unul economico-financiar. Mascat încă. Noutatea lui stă în neocolonizare cu ajutorul chiar al neocolonilor. Protestatarii îi vor înlătura de la putere pe social-democrați. Deviza pesediștilor ar fi: dragoste cu forța nu se poate. Ar fi și o ieșire demnă din promisiunile cu care au câștigat alegerile din 11 dec. Tot nu au banii necesari menținerii acestui contract social. Modelul s-a schimbat. Tinerii nu cunosc adevărul, nu au discernământul necesar. Ei luptă pentru viitorul lor fără să știe că acesta s-a blocat, fiind complet amanetat.

Diversiunea, lecția VII: cum să aduni peste 1000 de oameni în stradă cu numai 5ooo de lei! E simplu, încercați! Alegeți mai întâi un steag fals, unul mobilizator, înflăcărat, cu care să vă mascați adevăratele intenții. Apoi, găsiți repede 100 de protestatari recidiviști, flămânzi și însetați. Plătiți-i cu câte 50 de lei per pers. pentru câteva ore de prestație urbană – suficientă ca să se ducă vestea. Cei 950 + alții vor apărea treptat, ademeniți de banii promiși. Steagul fals le va trezi și sentimentele revoltătoare. Ei se vor agita, se vor înfuria, se vor reorganiza, vor face exces de zel și întreaga lor energie se va revărsa furibund asupra scopului propus. Cineva tot trebuie să plătească în final. Spontaneitatea astfel provocată crește exponențial, garantat și foarte efectiv.

Nicio tragedie națională n-ar avea loc fără trădarea intelectualilor. În aceste zile tulburi rațional, o oribilă incitare la un protest ocult îl înscenează pe Mihai Șora, adus la filmări în stradă. Stimabilul nu știe ce rol joacă. Ne-a câștigat admirația când a demisionat ca ministru al Educației în timpul primei mineriade. Iliescu nu apucase să-i agațe-n piept decorația umilitoare. Pleșu a rămas atunci în continuare ministru al Culturii. Azi, decoratul lui Iohannis coboară din sferele senectuții ca simbol îndatorat al luptei împotriva hoției. Așa-i? Rușine! Mi-ai furat încrederea în discernământul tău! Nu mai ești ce păreai a fi. Cu echipa de diversiune după tine, machiat și bine îmbălsămat, ai ajuns un jalnic bufon manipulat! Unde-i Djuvara? O să apară ș-ăsta? Deocamdată tace.

Academia nu-i tot aia cu academicienii săi! Ar trebui să-i dea afară!
“Dragi prieteni, Mă disociez de recentul Apel al grupului de inițiativă din cadrul Academiei Române, pentru că nu oglindește nici misiunea Academiei Române, nici convingerile mele creștine. Apoi, ținând cont de actualele tensiuni din societatea românească, consider că apelul este inoportun. În fine adaug faptul că este redactat într-un stil și cu un vocabular în care nu mă regăsesc. Dumnezeu să binecuvânteze Academia Română și poporul român!” – reacționează Acad. Wilhelm Danca.
Apelul ar fi fost semnat în alb, mulți semnatari crezând că altul va fi mesajul adăugat. Academia însă nu îsi asumă inițiativa. A și retras-o de pe pagina sa oficială: nu-i oglindește misiunea! Ea nu se arată “îngrijorată” de evoluțiile erodării „identității, suveranității și unității naționale” sub amenințarea “globalismului nivelator sau al unei exagerate ‘corectitudini politice’, dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva statului și poporului român”.
Dând academic cu mucii în fasole, „Floreat fraternitas, Patriae prosperitas”!

Jos guvernul! Jos Iohannis! Jos, jos, jos cu susul în jos!
Dezbinați în motivație, rămânem totuși uniți / zgribuliți în protest. Cui prodest? Social-democrații nu au câștigat alegerile în unanimitate. Nici Iohannis nu a primit acceptul tuturor cetățenilor. Ce-ar fi însă dacă PSD-ul și-ar anula toate măririle de salarii și pensii, ar reintroduce cele 102 taxe nefiscale și ar renunța la programul lor de guvernare? Iohannis ar cădea imediat de la președinție, alungat de mulțimea turbată. Și țara ar intra victorioasă în regim totalitar corporatist, complet deregularizat. Nu-i posibil? Vedeți ce se întâmplă azi în Grecia, Serbia, Ucraina, Venezuela sau India! Războiul nostru civil ar rămâne o amenințare nostalgică! Capcana credibilității e mai sinistră!

“Firmele străine trebuie să intre în legislația românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discuta și în Europa despre problema prețurilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simplă nicăieri în lume. Cunosc această problemă din anii ’70 – ea e aproape perpetuă și e legată de statutul multinaționalelor”, declară Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Iată încă un lucru extrem de important, neștiut de protestatarii mânați în stradă să răstoarne guvernul: firmele străine sunt deasupra legislației române, nu-i respectă nici fiscalitatea, nici regulile ce nu le convin. Ce-s prețurile de transfer? Legea cere ca tranzacțiile să fie încheiate la preț de piață, economic comparabil. Altfel, profiturile nu sunt corect reflectate, afectând impozitele și taxele. Profitul crește în jurisdicțiile cu fiscalitate redusă!

„Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi…” – s-a adresat guvernului președintele, în plenul parlamentului, marți, 7 febr.a.c. – „Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, cei care aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil! Sunt mari aşteptări din partea societăţii. Lumea v-a votat, fiindcă v-a crezut. Ce aţi promis, faceţi!” Ministrul și-a luat „labele de pe Justiție”. A demisionat joi.
Lovitura de stat a eșuat, în prima fază. Guvernul n-a căzut. Experimentul desfășurat are însă originalitatea lui. S-au reușit niște manevre ieșite din comun, un protest clar, isterizat, maxim manipulat, o mediatizare deșănțată, plină de dezinformări bine calculate. S-a apelat și la amenințările cu războiul civil! Dar, pentru prima dată, au lipsit… lunetiștii!