Ori rock, ori nimic!

Cum am câteva zile libere, le voi petrece casnic. Dezordinea din jur îmi cere urgent un exces necesar. Nu mai găsesc nimic prin grămada mea de lucruri. Ca să am o cămașă curată, mi-am cumpărat una nouă, pentru pensionarea lui Jared. Cum de s-au adunat atâtea cumpărături inutile? Abia mai pot intra în casă. Doar frigiderul stă gol. Așa că am ieșit să mă aprovizionez. Prea târziu! Intru din prăvălie-n prăvălie… slabă speranță de a-mi mai umple sacoșa! Primarul a anunțat că vine peste noi o furtună de zăpadă istorică, adică să ne asigurăm cămara pentru o săptămână, două… așa că, pe toate rafturile, bate vântul! Școlile s-au închis, metrourile fac o pauză, zborurile s-au anulat, circulația s-a restricționat. Orașul s-a mobilizat militărește.

Ninge liniștit pe străzile pustii. Nici furtunile istorice nu mai ascultă de previziunile primarului. A luat măsuri de urgență! Mai bine să fie decât să ne prindă viscolul nepregătiți. Îmi sună în urechi: „in rock we trust”. Aseară, am deschis televizorul pe o decernare de premii muzicale – The 57th Annual Grammy Awards (February 8, 2015) at the Staples Center in Los Angeles, California. Transmisia în direct a început cu un cântec ce umplea cu decibeli agresivi un singur vers, repetat în neștire: „in rock n’ roll we trust…” A, da, oricum versurile se citesc printre rânduri, cu cât sunt mai simple. Cu cât sunt mai aceleași, rock, rock&roll… Și muzicalitatea abia de se mai strecoară printre puternicele efecte sonore! Sala de la Grammy a intrat repede în delir, urmând indicațiile de regie. Pe scenă, se reia la nesfârșit cunoscutul vers al vechiului hit: noi credem în rock, ori e rock, ori nimic!  În capul meu se înlănțuiau parafrazări insuportabile: noi credem în fard, noi credem în iad, noi credem în dezastru, noi credem în draci, la dracu’ cu noi, e doar un tărăboi, numai noroi, război, puroi, gunoi! Deci, rockerii își atingeau scopul în demența orgii de lumini.

La dracu’ cu televiziunea voastră, cu balamucul ăsta năucitor! Eu nu cred în isterii infuzate High Resolution TV’s, nici că iadul ne va înghiți pe toți, nici în vedetele satanice, țopăitoare prin cosmetizare! Dacă nu-i o suprasarcină senzorială, maximizată, nimic nu mai e! Chiar așa? Vindem drăcovenii și sacralizăm profitul? Forțele supranaturale ne cuceresc prin fascinații scenice. Comanda simţurilor obișnuite se astenizează, pierzându-ne controlul. Expansiunea comunicării în massă ne distorsionează preferințele. Drepturile nu se mai fură, se cedează de bunăvoie. Entuziasmul se acumulează în frenezia efectelor sofisticate, mascând cruzimi inadmisibile și depravări condamnabile. Participanții răcnesc, se zvârcolesc, își provocă răniri, se dezbracă… într-o continuă excitare. Orice încercare a temperării avantajează excesul. Vrăjitoria interactivă îşi atrage tot alte practici magice. Posedarea penetrează miraculos, în numele salvării. Manipularea artistică ne împinge spre contrafaceri decisive. Realitatea și iluzia se întrepătrund, se confundă. Nu mai separăm plăcutul de util, nici propaganda, de ideologie. Totalitarismul abuzează de ingineriile amăgitoare. Primitivismul cere imagine multă, șocantă. Un primitivism ultratehnicizat! Idioțenia sofisticată sparge oximoronic logica. Pârghiile reale ale puterii se află sub un control distructiv.

Ecranul îngheață. Am închis televizorul. De mult vreau să-l sparg… și se face o liniște… în care se mai aude doar chiciura lovind fereastra. Apoi, începe iar să ningă. Dar răul s-a declanșat, mi-a pătruns sonor pe sub piele… și ritmurile de ‘rock and roll’ îmi revin în minte, răscolind prin știrile cele mai fierbinți ale acestor ultime zile înfrigurate. „In rock n’ roll we trust, it’s rock or bust…” – că veni vorba de premii grele, cu larg ecou: „…pentru contribuţia vreme de mai bine de 6 decenii la promovarea în Europa a păcii şi reconcilierii, a democraţiei şi drepturilor omului…” Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 2012. Asta însă nu garantează transformarea pentru totdeauna a încercatei Europe „dintr-un continent al războiului, într-un continent al păcii”! Știrile au împrumutat ritmul rock! Și ninsoarea de afară se întețește-n rock&roll! La ultima reuniune a miniștrilor Apărării din statele membre, NATO a decis înființarea a 6 centre de comandă pe flancul estic-european. Va fi instalat un Comandament Multinațional de Divizie Sud-Est și în România, cu 2 centre de comandă-control al dislocării de trupe pe aliniamentul estic, primul fiind gata în vară, altul, în 2016. Emisarul rus Alexander Grusko a avertizat că “schimbările semnificative ale situației politico-militare” la granițele Rusiei vor îmbunătăți planul ei privind securitatea. Vladimir Evseev, directorul Centrului pentru Studii Politico-Militare din Moscova, se dedă ameninţărilor mai dure: “Pe teritoriul Crimeei, în prezent, se formează o grupare de forțe terestre, bine pregatită și de sine stătătoare. Vor fi prezente acolo diferite dispozitive, capabile să neutralizeze toate amenințările posibile. Din păcate, dacă România se va lăsa antrenată într-o asfel de confruntare, atunci este imposibil ca o serie de obiective militare din România să nu fie trecute pe lista acelor ținte, ce vor fi neutralizate cu diferite tipuri de arme…” Strategia e clară, focusată pe ținte! Pentru cine mai vrea o explicație: „După evaluări minuțioase, din acele baze militare ce urmează a se amenaja în România pot fi lansate nu numai dispozitive antirachetă. Rusia este foarte îngrijorată că de acolo pot fi lansate și rachete de croazieră sau alte dipozitive de genul ăsta”.  Și raționamentul își atinge scopul: „Rusia va fi obligată să reacționeze nu numai la apariția centrelor de comandă, dar și la depozitele de armament sau altă infrastructură militară. Știm că în România se poate crea și potențial ofensiv, de aceea vom căuta și mijloace de a anihila flota militară românească. Cred că va crește confruntarea dintre țările noastre și, din păcate, avem motive să credem asta“. Știe rusul ăsta vigilent, știe el ceva, obligat să reacționeze oportun, la creșterea confruntărilor reciproce!  Dar, oare care „flotă militară românească”? O mai fi vreuna poate, scăpătată, de vreme ce și un alt comunicat oficial menționează forțele noastre navale: “Distrugătorul USS Cole (DDG 67) a participat la un exercițiu bilateral cu Forțele Navale române, în Marea Neagră, pe 12 februarie. Exercițiul a vizat îmbunătățirea capacităților militare și oferirea de asigurări aliaților NATO și partenerilor regionali privind angajamentul Statelor Unite în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru securitatea maritimă și stabilitatea în zona Mării Negre. Distrugătorul USS Cole a efectuat exercițiul împreună cu nava militară ROS Mărășești (F 111) “, s-a precizat din partea Flotei VI a Forțelor navale americane din Europa/Africa. „Forțele Navale române” s-or fi chemând doar ROS Mărășești (F 111) !!!  Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat după întrunirea Comisiei NATO – Georgia că, din partea rusă, ce “încalcă în mod repetat integritatea teritorială a Ucrainei”: “Nu există o amenințare imediată, dar motivul pentru care realizăm aceste exerciții este tocmai protejarea aliaților noștri din est. Acțiunile noastre sunt răspunsuri atât pentru problemele cauzate de Rusia în est, anexând cu forța o parte din altă țară, cum e Crimeea, destabilizând estul Ucrainei, plus ceea ce am văzut deja în Georgia și Moldova, dar este și un răspuns la ceea ce am văzut în Africa de Nord sau în Orientul Mijlociu. Principalul țel pe viitor este să fim siguri că NATO va fi capabilă să ne apere pe toți de aceste amenințări”„it’s rock or bust…” 

E numai un banc, știu mai multe: un distrugător nord-atlantic s-a scufundat în urma impactului dur cu un iceberg, în largul Mării Negre, dar rușii… n-au suferit nicio pierdere!

Speriate, televiziunile prezintă în serie documentare despre „cât de uşor poate intra armata rusă în capitalele europene” sub norul de atacuri cu rachete. Secretarul general OSCE, Lamberto Zannier declară că el n-are știre de unități rusești implicate în luptele din estul Ucrainei, dar a  văzut niște ruși acționând prin Donbas. Negocierile-maraton de la Minsk, dintre liderii german, francez, rus și ucrainean, au produs un acord pentru un armistițiu în zonă, dar mai e mult până la pace. Comisia NATO – Georgia a stabilit și înființarea unui centru de antrenament comun în Tbilisi, unde trupele națiunilor partenere ale Alianței să se antreneze împreună. Pe 15 mai 2014, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că situația conflictuală din Ucraina își are originile în Summit-ul NATO din aprilie 2008, găzduit de București, ”când liderii au afirmat că Georgia și Ucraina urmează să se alăture NATO”, făcând tot posibilul pentru a primi aceste țări în Alianța Nord-Atlantică. Pe 24 noiembrie 2014, Jens Stoltenberg transmitea  că “ușa rămâne deschisă” și confirma că: „În timpul summit-ului de la București, am decis ca Ucraina va fi membru. Această decizie este valabilă în continuare dacă Ucraina îndeplinește criteriile de aderare”. Guvernul ucrainean a introdus starea de urgență în regiunile Donețk și Luhansk, iar toate celelalte zone au fost puse în stare ridicată de alertă. Armata și forțele milițienești din Donbas au reluat ostilitățile la jumătatea lunii ianuarie, în sud-est, după prăbușirea unui armistițiu convenit în septembrie. “Ministerul Apărării Naționale infirmă categoric existența vreunui proces de mobilizare a rezerviștilor și de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. Mobilizarea rezerviștilor și încorporarea tinerilor pentru executarea serviciului militar obligatoriu sunt posibile numai la declararea stării de război sau de mobilizare, conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război”, precizează MApN de la București. Mâine, poate preciza cu totul altceva.

Eu îmi formez mereu propria părere, după ce aflu însă și concluziile specialiștilor. Ajung cu greu la ele. Presa le distorsionează constant. „In rock n’ roll we trust…” – dar avalanșa știrilor false îmi învinge adevărata conectare la realitate. Jurnalismul de investigație dispare. Știu că mă pândește și pericolul alegerii a numai ce-mi convine din analizele crizelor. Mă sperie războiul? Doar sunt la mii de kilometri departe de el!

Treceam prin Timișoara și nu dădeam mare importanță dezastrului, deși mă aflam exact în ecoul lui, când Operațiunea Forțele Aliate îi bombarda pe sârbi (între 24 martie și 11 iunie 1999). Chiar am râs când Slobodan mi-a zis că dementul ăla de război era din cauza sexului oral de la Casa Albă. Punerea sub acuzare a președintelui Bill Clinton s-a făcut de către Camera Reprezentanților în 19 decembrie 1998. Sperjur și obstrucționarea justiției: Clinton întreținuse extraconjugal relații intime cu fosta internă Monica Lewinsky. Legea spune că un președinte nu poate fi supus unui „impeachment” dacă țara se află în stare de război! Deși Clinton a fost achitat de Senat în 12 februarie 1999, atacul asupra Serbiei s-a dezlănțuit o lună mai târziu. Anvergura manevrelor nici nu mai putea fi anulată. Americanilor le lipsea și o experiență de acest fel în Europa. Între forțele de securitate sârbe și Armata de Eliberare din Kosovo izbucnise conflictul. Agențiile de presă dezinformau cu nerușinare opinia publică. Bombardamentele NATO au durat 78 de zile. Președintele Milošević și-a retras armata din Kosovo, fiind înlocuită cu o forță internațională.

Acum, nimeni în afara Ucrainei nu și-a mobilizat rezerviștii. Cine ar accepta să mai moară într-o conflagrație, ca înflăcărare generală, alimentată prin atâta minciună? Dar, care dintre războaie e cel mai nociv? Cel armat? Cel financiar? Sau cel psihologic? Și cui îi mai pasă de civili? Mie, de ce mi-ar păsa? M-am săturat de declaraţii goale şi fără ecou. Rusia are o umbră sumbră, cât URSS-ul de mare, iar furtuna asta de zăpadă nu încearcă azi, cu nici un chip, să devină istorică, în ciuda previziunilor disperate ale primăriei.

Mă întorc acasă spășit, cu nici un sfert din cât îmi propusesem să cumpăr. Norocul cu conservele chinezești! Văd că mi-am uitat fereastra deschisă. O să îngheț până deseară. Sigur, veverițele mele hoațe s-au furișat înăuntru, de pe scara de incendiu, și-au făcut de cap printre lucruri, obișnuite să tot fure câte ceva. Preferă obiectele cu sclipici. Iar e oprită mașina aia neagră în fața blocului. Mi-a atras atenția de mai multe ori, pentru că intră pe strada noastră în contra sens. Nu iau liftul, prefer scările. Ușa mea stă larg dată de perete. Nu, n-am uitat s-o închid!

„Credeam că nu vreți să-mi deschideți!” mă întâmpină un locotenent, arătând spre ușa spartă. Nu înțeleg nimic. Nu știu nici ce să întreb. „Trebuia să vă prezentați imediat, după cum cerea ordinul de mobilizare!” strigă el la mine. Ce mobilizare, domnule? Eu nu sunt cetățean al acestei țări, nu am această datorie aici, îmi cunosc drepturile și obligațiile de om liber… Și-n țara mea nu s-a sunat încă nicio mobilizare, după câte am auzit. „Țara ta e semnatară a Pactului, te-a pus pe o listă, indiferent unde te-ai găsi, ca rezervist. Ai priceput? Hai, acum urmează-ne!” Sergentul ce-l însoțește nu-mi lasă nici o șansă de împotrivire. Ce să mai zic? Nu are rost să-mi iau nici măcar lucrurile necesare. N-am apucat nici să-mi mai închid fereastra.

În mașina neagră, întreb dacă e ceva urgent în legătură cu Ucraina…? „Care dintre ele?” scutură din umeri locotenentul și-mi oferă un „chewing gum” mentolat. Nu cred să fiu aruncat într-o operațiune secretă, nu am experiența necesară. O fi vreo neînțelegere la mijloc, o eroare a vreunui idiot de robot. Asta este! Peste alte 2 ore, port uniformă, bocanci, rucsac.. și mă pomenesc depus pe o linie de așteptare, într-un hangar. Îmi place vesta mea antiglonț, cam grea. Și casca metalică, de protecție, mă face mai înalt. Descopăr în jur numeroase semne ale lașității. Ceilalți reacționează ciudat. Cineva le-a stricat și lor cina în familie. Eu nu voi fi niciodată un trădător, respect regulamentele militare. Aparțin unui neam de luptători neînfricați, ce s-au jertfit pe toate fronturile. Ei au murit fără să ceară nimic în schimb. Sub picioarele mele, e un covor de oase. Darul agresiunii primește din nou binecuvântarea. Trăiască lupta pentru pace! Violența conține și o ebrietate isterică, mă las acum invadat de ea. Toate convingerile mele umaniste, vechi de 500 de ani, fac stânga-mprejur! Rectific: de 700 de ani, ca să fiu mai elocvent! Tresaltă în mine convingerea că am un drept suprem în alianța din care, cu mândrie și atașament, fac acum parte. E o datorie de onoare să extermin orice mi se desemnează ca țintă. Să extermin și să fiu exterminat. Dușmanul nu are calități, e doar o bestie, întruchiparea morții, o satană. Forța mea adormită, într-un confort nemeritat, mic burghez, dă semne de înviorare. Ignor compasiunea sau mila vulgară. Pentru onor, înainte, prezentaţi arm! Ieșirea din stagnare și disfuncționalitate impune o revigorare morală, eficientă, a celui ce se vrea încă puternic, stăpân pe sine. Ce-mi mai pasă în rest?! Voi fi erou al unei armate aliate, imbatabile, mereu învingătoare! Ura! Mă doare-n cot, dacă mi se va mai găsi vreodată cotul! Tragedia mea individuală nu mai contează, s-a multiplicat statistic.

Avionul decolează, deși toate celelalte zboruri rămân cancelate din ordinul primarului pe motiv de condiții meteorologice extreme. Motoarele consumă și polifoniile mele patriotice, avântate. Ce psihologizare armonizată! Ce spectacol măreț, cu părul creț! Viziunea mea tragi-comică tinde a fi una cosmică. Beată beatitudine! Valorile stabilite oficial se destabilizează grație efortului reciproc de autodistrugere infuzată. În locul lor, funcționează șocurile emotive. Ce m-aș face fără ele? Resursele planetare au secat. Carnavalul progresului se îneacă în sânge excedentar. Răul trebuie eradicat. Care dintre rele? Atac pentru că pot, pot… poc! Ceva a trosnit spre coada avionului. „Traversăm o zonă de conflict. Sub noi, infernul arde…” ne explică din carlinga lui comandantul. Mă piș de frică pe toată victoria lumii asupra ei înseși. Întreb pe cel de lângă mine dacă ne îndreptăm spre Europa de est? Lui nu-i pasă dacă vom ateriza acolo, în Africa, sau undeva, prin Asia, într-o altă zonă de conflict… ori rock, ori nimic!