TRUMP

Al 45-lea Președinte, Donald John Trump, a câștigat Alegerile din 8 noiembrie 2016. Victoria lui a apărut la televizor miercuri, 9 nov. ora 2:40 a.m. Paradoxal, ruralul a învins urbanul. S-a născut o „mișcare” uriașă, ceea ce e foarte important. Trump a acumulat o energie extraordinară, vom vedea ce va face cu ea. Noi nu am avut acces decât la denigrarea lui, bine controlată de media. Dar, electoratul nu greșește niciodată. Mulți republicani l-au votat împotriva republicanilor. Victoria i-a unificat. Și țara are nevoie de unificare. Președintele e al întregii țări. L-au ales deocamdată doar 60 de milioane dintre cetățeni.

Azi, Trump e campionul clasei muncitoare împotriva partidului democrat al muncitorilor. Nu există un ales fără un electorat!

Casa Albă era cât pe ce să fie luată cu asalt. Votanții au întors armele, cu toată revolta, împotriva Washingtonului, contra elitelor din ambele partide. Mainstream Media a suferit un eșec lamentabil. Lipsa de încredere în toate instituțiile s-a materializat la urne, sancționând drastic presa aservită în totalitate, wallstreetul, militarizarea, războiul și moștenirea lui Obama. 

Deși exit-pollurile confirmau victoria certă a lui Hillary, cum spun toți măscăricii din mainstream media, Trump a câștigat surprinzător. Care e realitatea? Diferența din sondajele de rutină era falsă. Multe publicații importante tipăriseră deja triumful democrat. Cetățeanul nu mai are încredere în instituțiile ce i-au târât țara în faliment. El știe cum e manipulat prin minciună și dispreț. Reacția sa a fost firească: a mințit la rândul lui, disprețuind propaganda electorală. La ieșirea din sala de vot, a declarat ceea ce voia să audă sistemul. Nu adevărul opțiunii sale. Lovitură impusă! Administrația Obama și-a aflat obștescul sfârșit. Cea mai corectă previziune a deținut-o vânzătorul ambulant din Times Square: vânduse 300 de tricouri cu Trump și niciunul cu ea!

Presa noastră a intrat în delirium tremens. Contactul ei cu realitatea s-a rupt demult. Cel mai simplu pentru noi ar fi să facem o asociere între alegerile din State și victoria lui Johannis. Mutul-împins a câștigat pe voturi negative. Ponta a pierdut pe limba lui. Democrații lui Hillary sunt de 8 ani în recesiune declarată. Dezastru național. Obama e falit, jumulit, expirat. Jumătate din populație trăiește pe bonuri de masă. Puterea credea că asta-i suficient. Deșteaptă-te, române! Și-nvață de la americanii ăștia! Vin alegerile parlamentare. Tot ăia? De 70 de ani, tot ăia? Niciunul n-ar trebui să-și mai recapete mandatul. 

“…Acum, opozanți profesionişti, incitaţi de media, protestează. Foarte nedrept”, a scris Trump pe Twitter: „Just had a very open and successful presidential election. Now professional protesters, incited by the media, are protesting. Very unfair!” Și Giuliani îi consideră „o gașcă de plângăcioși corupți”. Arestări și răniți! New York, Los Angeles și San Francisco nu capitulează. Televiziunile expun tineri ce nici măcar n-au încă dreptul la vot. În noaptea decisivă, de la ora 23, manipulatorii-tv căutau printre secvențele cu susținătorii lui Clinton numai imagini pline de  copii în lacrimi, trimiși acasă la ora 2 a.m. Veniseră pentru victoria cu vedete și baloane colorate la Javits Center. Minorele plângeau mai mult după concertul promis decât de grija surprinzătoarei învinse!

Azi, 11 Nov.2016, Trump a câștigat și Arizona. Scor electoral:

Clinton: 232 – Trump: 306.

Ca să deturneze opțiunea, Madonna oferea sex oral oricui ar fi votat pentru Hillary: “If you vote for Hillary Clinton, I will give you a blowjob. OK?” – a promis vedeta (are 58 de ani) și celor din New York’s Madison Square Garden. Cetățeanul trebuia anesteziat prin toate tertipurile. Hillary s-a înconjurat de o trupă de bufoni celebri! Și-a alimentat virtual strategia, până la a favoriza în exces, din start, ascensiunea contracandidatului. La intrarea în cursă, Trump avea o cotație nesemnificativă. Hillary a mizat pe talentul lui de a-și face loc și a-i înlătura pe „greii” republicani, de care îi era teamă. 

Diversitatea dă tărie americanilor. Elita și-a bătut joc de consimțământul celor guvernați, săturați de intervenționism și război global. În finale, evaluarea candidaților a adoptat dublul standard. Trump a fost sancționat moral, pe nuanțe. Clinton a pedalat pe legalitate, pentru a fi absolvită de păcate. 
Trump e pragmatic: nici politician, nici cu armata făcută. Dar are instinct de ilustru politician. Lovitura lui de stat a reușit, prin confiscarea mașinăriei republicane. Intruziunea Trump devine cea mai plină de succes campanie independentă.
Speranța virtuală a suferit o înfrângere categorică.

Dar, să ne aducem aminte și de Alegerea lui Obama:

Editorial * New York Magazin Nr. 593 * Miercuri, 12 Noiembrie 2008 

VICTOR NICOLAE

SOLUŢIA OBAMA

America şi-a ales preşedintele: Barack Hussein Obama II. În plină cursă electorală, el îşi arăta încrederea şi entuziasmul: „Cine ar fi crezut în urmă cu 40 de ani că un negru, pe nume Barack Obama, va deveni într-o zi candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat?” Discursul lui din Iowa începea cu: „Se spunea că această zi nu va veni niciodată. Şi primele cuvinte ca president-elect: “Schimbarea a venit. Acesta este momentul nostru. Acesta este timpul nostru. Yes we can”.                

Marţi 5 noiembrie 2008, la ora 11 pm EST, pe monitoare a intrat fotografia învingătoare a lui Obama, luând prin surprindere şi pe comentatori, şi pe suporteri. Obişnuiţi cu vechile tertipuri ale lui W. cu toţii ne aşteptam la o noapte lungă. Strategia “Florida, Florida, Florida…” la învingerea lui Al Gore şi minciunile vietnameze pentru denigrarea lui Kerry nu au mai funcţionat. Chipul celui de-al 44-lea preşedinte, proiectat peste mulţimea din Grant Park, Chicago, recâştiga încrederea într-o ţară mai bună. Only in America! Vine la Casa Albă primul învingător de culoare. Oricare ar fi fost rezultatul, alegerile ar fi rămas tot istorice. Izbânda republicană ar fi investit prima femeie ca vicepreşedintă.

La New York, Empire State Building s-a luminat în albastrul democraţilor şi a rămas aprins printre nori, în noaptea ce a urmat, cu ploaie deasă, de toamnă.                                                                         

A câştigat sloganul “Yes we can!” în competiţie cu “Decât să piardă ţara războiul, mai bine pierd eu preşedinţia!” Veteranului John McCain nu i-a mai folosit la nimic aura lui de Maverick. “Această campanie a fost şi va rămâne onoarea vieţii mele”, a spus el, angajându-se imediat să colaboreze din toate puterile cu noul lider. A rămas el însuşi până la capăt, un om de mare caracter, dominat de luciditate şi de o mereu aceeaşi demnitate cu care ne-a obişnuit. Nu a fost anul lui să câştige. I-a îngreunat cursa chiar preşedintele în exerciţiu, cu politica sa catastrofală. În faţa Casei Albe, s-a sărbătorit imediat triumful democrat de către o mulţime care a  scandat “USA! USA!” şi a agăţat bannerele lui Obama pe grilaje. Imaginile televiziunii s-au focalizat în dese rânduri pe o pancardă scrisă de mână, ţinută de o tânără printre cei din Times Square: BUSH YOU’RE FIRED!

Era primăvară şi treceam pe lângă statuia lui Columb ca să ajungem în Central Park. Cineva ne-a întins o insignă şi ne-a spus misterios: “Avem un nebun la Casa Albă!” „Noi avem mai mulţi…” i-am răspuns, fără să-i localizăm pe nebunii noştri, pentru că activistul străzii nu ar fi înţeles ce înseamnă Casa Poporului, Cotroceni sau Palatul Victoria. Pe insigna ce ne-a dat-o, Bush era tăiat de linia roşie a interzicerii, încremenit într-un prezent nefast. Mai am o insignă acasă, una cu harta lumii pe care scrie: THE WORLD CAN’T WAIT – DRIVE OUT THE BUSH REGIME – Oct. 6, 2006. Au trecut doi ani de când am primit-o şi regimul lui Bush a căzut. Nici la Bucureşti nu s-a întâmplat nimic între timp, deşi condiţiile au favorizat de câteva ori schimbarea. Alianţa D.A. s-a rupt în mod ruşinos, lui Tăriceanu 1 i-a urmat Tăriceanu 2, iar Băsescu a revenit prin voinţă populară la Cotroceni, după suspendarea sa de către Parlament din funcţia supremă în stat.

Tot felul de alianţe între minciună şi injustiţie ne-au otrăvit încrederea. Băsescu îi învinuieşte de corupţie pe alţii: “Au venit în România băieţii deştepţi, cu studii la Harvard şi Oxford, şi au inventat cum să mărească valoarea unor acţiuni fără a avea de fapt bani”. Abia acum vede asta, înspăimântat de deficitul de cont curent, triplat în ultimii cinci ani. Banii au ieşit din ţară. Trei din cele patru mari bănci îşi au sediul principal în Austria. S-au contractat credite ipotecare în euro sau franci elveţieni, cu dobânzi mai mici. Slăbirea leului a scumpit ratele. Parlamentul a majorat cu 50% salariile din Învăţământ, ca în vremuri de prosperitate maximă. Economia a rămas dependentă de capitalul străin pe cale de a se tot rări. Alegerile se apropie vertiginos, cu mari ameninţări pentru viitor. Politicienii promit fără acoperire şi fac orice scamatorie pentru a fura voturile.                                                 

Mulţi comentatori şi-au activat utopiile în faţa fenomenului electoral american, centrând voinţele pe nuclee socialiste influenţate hollywoodian. Ei au lansat ideea forţării deciziei politice prin mijloace iraţionale. Manipulate de grupuri stângiste, camerele de rezonanţă ideologică ar fi fixat opinia publică. Un scriitor prezidenţial susţine că, prin Obama, s-ar fi căutat un nou simbol pe scara valorilor, impus de strategia mediatică. Catastrofa se va dezlănţui când holograma va întâlni realitatea crudă. Succesul fulminant al momentului se va preschimba în revers. Americanul nu gândeşte aşa. El nu se fereşte de salt, ca de o aventură riscantă. Şi-l asumă în numele deciziei.

Un alt lătrător la comandă semnalează ca prim rezultat al scrutinului american: “prăbuşirea completă a presei ca instituţie publică şi democratică”. Cu veleităţi de regulator teribilist şi pretendent la posturi de ambasador în ţări ce i-ar respinge imediat raţionările, şi ăsta s-a hazardat în scenarite virtuale: “…victoria lui Barack Obama e un moment istoric periculos, un semn de derută şi declin intern american. Statele Unite vor fi conduse de un preşedinte politic imaterial, de o imagine transformată în mit şi administrată prin aparatul mediatic”.

Rudimentele editorialiştilor lui Băsescu apără preferinţele licuriciene îndreptate către republicani. Decepţia i-a zguduit serios pe cotrocenişti, le-a mai golit şi punga. Cu câte milioane de dolari au contribuit ăştia la campania republicană? Cu foarte mult, probabil, după cum mânjesc scribii puterii reuşita democraţilor. Iar s-au orientat anapoda analiştii de cabinet. Marele licurici se pregăteşte de debarcare. Ne este în continuare dator, insensibil şi prea lacom cu aliatul său mărunt, care a dat fără să negocieze nimic. Bush a venit la Bucureşti, ne-a arătat curcubeul şi ne-a lăsat cu ochii-n soare. ‘Cotidianul’ rămâne netaxat pentru textele lui canceroase, de genul: “Problema e următoarea: victoria lui Barack Obama pune capăt, după 216 ani de alegeri prezidenţiale, instinctului pur politic american. Victoria lui Obama e victoria conformismului mascat în superioritate morală”.

Ce idioţenie, ca şi exagerarea eventualităţii unui al cincilea asasinat după cele ale lui Abraham Lincoln, James Garfield, William McKinley şi John F. Kennedy! 487 de grupări rasiale s-ar fi indignat că America va fi condusă de un negru, preferatul evreilor ce stăpânesc guvernul şi Casa Albă. “Preşedinţii SUA au fost totdeauna expuşi riscului asasinării, mai ales din cauza puterii imense ce o deţin şi a simbolismului special atribuit. Obama nu va fi o excepţie”, se citează un serviciu privat supranumit ‘CIA din umbră’, care întăreşte convingerea că asupra nici unui alt preşedinte nu a planat un pericol mai mare.

Viziunea americană tocmai a dat lumii una din cele mai preţioase lecţii de democraţie. Visul a devenit realitate chiar aici, unde, cu numai 40 de ani în urmă, africano-americanii erau împuşcaţi de poliţie când îşi cereau drepturile. Problema e poporul, alegătorul, nu alesul. Şi s-a ridicat un tsunami. Nu mai putea câştiga nici un republican. Poporul a vorbit şi podul lui de vorbe a trebuit trecut. Senatul va trebui să lucreze în bipartizanat, iar U.S. House of Representatives este deja sub controlul democratei Pelosi şi al lui Obama. Statele Unite sunt lovite de criza financiară, de impasul economic şi de un prestigiu în ruină. Obama nu are toată experienţa necesară, e încă tânăr, doar 47 de ani, îl mai cheamă şi Hussein, nu s-a bătut în războaie, nu a căzut prizonier în Vietnam, nu a condus nici măcar un stat mai mic, ca Alaska, dar ştie ce înseamnă puterea cuvântului. Orice om poate visa de-acum să schimbe totul în jur, cu încredere într-o nouă eră. The Economist a presupus că, dacă întreg pământul ar fi fost reprezentat în Colegiul Electoral al USA, Obama şi-ar fi strivit oponentul sub scorul de 9.115 la 203.

Oficioşii turbionaţi cotrocenist mai prevăd şi că: „Trist şi paradoxal, Statele Unite nu se află în faţa unei schimbări, ci se pregătesc să repete superstiţia socialismului democratic, a economiei de piaţă sociale şi cea a internaţionalismului de seminar perpetuu care au făcut din Uniunea Europeană un dirijor de subvenţii şi un actor global fără credibilitate”. ‘Capital.ro’ ne convinge că Farfuridi a ajuns primul printre specialişti: “Posibilităţile de investiţie în România sunt variate, însă cele de profit sunt limitate, ba chiar inexistente, sunt de părere analişti economici”.           

Pentru un Bucureşti anchilozat, ruginit, sclerozat, înapoiat diplomatic, economic şi financiar, lecţia americană se pierde în van. Şi asta în vreme ce, optând pentru urgentarea schimbării şi pentru redinamizarea speranţei, prezentându-se masiv la vot prin cote neatinse din 1990, electoratul american a impus una dintre cele mai importante valori ale prezentului: mobilitatea.