CAPITULAREA

Sub înalta lozincă 23 August libertate ne-a adus!’, întreg poporul muncitor, în frunte cu conducătorul multiubit, a sărbătorit triumfal, an de an, până în 1989, o controversată catastrofă istorică. Imediat după înlăturarea regelui, Camera Deputaților a emis Legea nr. 363 / 1947, proclamând Republica Populară Română. Și 23 August a devenit cea mai mare sărbătoare de stat. Era Ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare. Atunci, în 1944, Mareșalul Antonescu fusese arestat și armata a întors armele îndreptate spre est, împotriva foștilor aliați, nemții lui Hitler. Ceremonialul oficial începea printr-o cuvântare avântată a secretarului general al partidului, care confisca evenimentul numai în favoarea comuniștilor. Tancurile deschideau parada militară. Urmau coloanele oamenilor muncii. Nu te duceai la demonstrație, riscai să ajungi pe mâna securității. Festivist, urlau toate megafoanele pentru tine, în cinstea mărețului „Act de la 23 August” – „ziua insurecției armate antifasciste și antiimperialiste”. Sau, mai apoi, la prețioasele indicații ale lui Ceaușescu:  „ziua victoriei revoluţiei antiimperialiste şi antifasciste”… care n-a prea fost așa. Nici victorie! Nici revoluție!

OFENSIVA SOVIETICĂ: Trupele lui Stalin au invadat orașul Iași luni, 21 august, pe la orele 16:00. Basarabia căzuse din nou sub cizma rusească. Frontul 2 Ucrainean se dezlănțuise pe o lățime de 65 km, înaintând 40 km în adâncimea Armatei 4 Române.  Mareșalul Antonescu și șeful Marelui Stat Major, gen. Ilie Șteflea, ajunseseră în Cartierul lor General din Bacău, pentru „oprirea ofensivei ruse sau sustragerea forțelor din Moldova de la o distrugere care pare iminentă”. A doua zi, a căzut și orașul Vaslui.  Kremlinul se grăbea. Voia să intre în Berlin înaintea aliaților săi, debarcați în Normandia de mai bine de 2 luni. În Fondul C.C. al P.C.R. se păstrează Dosarul 215/1944, cu mărturia lui Dinu C. Brătianu„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane, se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare…”

PROCLAMAŢIA MAIESTĂŢII SALE REGELUI CĂTRE ŢARĂ * Români, În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decît o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală; ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Români, Un nou guvern, de uniune naţională, a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărîtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită…

STEJAR, EXTREMĂ URGENȚĂ!

Miercuri, 23 august 1944, ora 22:25, Regele Mihai a lansat pe proprie răspundere `PROCLAMAȚIA`, repetând la radio că : „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”. Armatei i se cerea să-i primească pe foștii inamici „cu încredere”. Și noul șef al Marelui Stat Major, gen. Gheorghe Mihail, a ordonat ostașilor adoptarea unei atitudini „prietenoase, fără a cădea în servilism”. Căderea în prizonieratul siberian nu mai conta. Pentru sutele de mii de militari de pe frontul moldovenesc, a început calvarul. Rușii nu înțelegeau nimic. Intrau în diviziile demoralizate ca lupii-n oi. Suveranul mințea istoric. Sau poate îl crezuse pe Pătrășcanu, care și redactase proclamația, reprezentându-i pe comuniști în complotul de răsturnare a regimului antonescian. Tot pe 23 august, dar în 1939, la Moscova, se semnase Pactul Ribbentrop-Molotov, de neagresiune între URSS şi Germania nazistă, care le-a permis bolșevicilor invadarea Basarabiei, a Nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei. La 5 ani diferență „Calea era liberă în fața Armatei Roșii pentru a exploata cea mai vastă deschidere de flanc văzută vreodată într-un război modern” – a precizat Sir Basil Henry Liddell Hart. Regele începea să priceapă că:  „Armata română a primit ordin să înceteze imediat ostilitățile pe frontul de est. Din păcate sovieticii nu s-au purtat cavalerește. Trupele românești care se aflau în contact imediat cu ei au fost tratate ca prizoniere. Celelalte au reușit să se retragă”. Ce spusese în „proclamație”? Că: „Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne”. Unde i-a fost garanția?

ARESTAREA MAREȘALULUI

În interviul acordat Europei Libere, în 13 aug. 2009, Regele își amintește destul de bine că:  „Am decis ca eu să-l convoc pe Antonescu în audiență, ca să îi explic ce se întâmplă și să vedem ce este de făcut, fiindcă rușii sunt la Nistru. Apoi, am avut o convorbire de două ore cu Generalul Constantin Sănătescu și am pus la punct detaliile, hotărând că, dacă Antonescu refuză, să-l arestam. Când a venit Antonescu, după multe discuții, i-am spus că trebuie să facem ceva ca să oprim războiul, iar Generalul Sănătescu i-a spus: Dacă tu nu poți, lasă pe altcineva s-o facă! Iar Antonescu s-a întors spre el și i-a spus, de față cu mine: Cum să las țara pe mâinile unui copil? În cele din urmă, când Antonescu ne-a spus că refuză clar să declare armistițiu, am folosit o parolă pe care o stabilisem dinainte, rostind cu glas puternic: Îmi pare rău, dar nu mai pot face nimic! Iar, în acel moment, în încăpere au intrat trei subofițeri și un căpitan, care l-au escortat pe Antonescu și l-au închis într-o încăpere din clădirea în care ne aflam…”  Și întreaga țară a rămas „pe mâinile unui copil” după ce Mareșalul i-a scuipat în ochi pe toți ***.

ÎNFRÂNGEREA

Oprirea acțiunilor militare nu a urmat unui acord prealabil, ferm, diplomatic, încheiat între părțile beligerante. Nu exista niciun „armistițiu oferit”. Unul s-a semnat abia în 12 sept. 1944, la Moscova. Radio „Dunărea” întreba încă din 7 sept.: „Şi cine e trimisul ţării să se înţeleagă cu Moscova? Cui i s-a dat toată încrederea acestei misiuni? În ce mâini au încăput interesele ţării? În acelea ale domnului Pătrăşcanu a cărui celebritate lipsită de onoare nu merită să fie amintită. Agent al Moscovei, comunist şi în prezent omul de încredere căruia i s-a încredinţat viitorul României. Şi între timp hoardele sovietice nu se mărginesc să depoziteze numai pe soldaţii români dezarmaţi, ci şi populaţia, mai ales din Moldova”. Pătrășcanu a acceptat condiții cu mult mai grele decât cele obținute de Antonescieni. Molotov i-a retezat scurt avântul: „Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentați pe nimeni”. Doar o aventură! Războiul suspendase contactele dintre PCdR și Kremlin. Protocolul raporturilor militare s-a semnat abia pe 25 septembrie. În același an, apăruse Comisia Litvinov, pentru elaborarea poziției URSS față de tratatele de pace și organizarea postbelică. Dinu C. Brătianu își amintea bine demersurile sale din 22 aug.: „În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume: 1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta? 2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război. 3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul: 1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor. 2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul. 3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu. La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației. Condițiile armistițiului erau: 1. Teritoriale – frontiera din 1940.2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord. 3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri. 4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani. Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova”.

CONVENȚIA DE ARMISTIȚIU ** din 12. 09. 1944 între guvernul român, pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte… stabilea, printre altele: „Guvernul și Înaltul Comandament al României, recunoscând faptul înfrângerii României, în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și celorlalte Națiuni Unite, acceptă condițiunile armistițiului prezentate de către Guvernele susmenționatelor trei Puteri Aliate, lucrînd în interesele tuturor Națiunilor Unite”. Punctul 1. arăta clar: „Cu începere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operațiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de război, a ieșit din războiul împotriva Națiunilor Unite, a rupt relațiunile cu Germania și sateliții săi, a intrat în război și va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei și Ungariei, cu scopul de a restaura independența și suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziție nu mai puțin de 12 divizii de infanterie, împreună cu serviciile tehnice auxiliare. Operațiunile militare din partea forțelor armate române, cuprinzînd forțele navale și aeriene, împotriva Germaniei și Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generală a Înaltului Comandament Aliat (Sovietic)…”

CAPITULARE ȘI RECAPITULARE

Avansat G-ral ADJ. în 29 august, Dumitru Dămăceanu era în Comisia condusă de Barbu Știrbey, care a semnat Convenția. După 20 de ani, el depunea mărturie în cadrul anchetării proceselor politice comandate sub Dej: “În ziua de 30 sau 31 august am fost anunțați că vom fi primiți de Molotov. Am așteptat suficient de mult și începuse o oarecare îngrijorare din partea noastră. Se aștepta întunecarea; ca, la un moment dat, să vedem pe cerul Moscovei o ploaie de artificii, acompaniată de numeroase lovituri de tun. După acest lucru, ca din întâmplare, pentru prima oară intră un funcționar și îl întrebăm: «Ce este cu această manifestare? Și răspunsul lui a fost că se sărbătorește «ocuparea Bucureștiului.” Prin această punere în scenă, sovieticii au încercat să demonstreze că Bucureștiul a fost ocupat și eliberat de către Armata Roșie, deși rezistența germană din oraș fusese lichidată cu mult înainte de pătrunderea trupelor sovietice. Punctul de vedere subliniat cu spectacole de artificii va fi însă adoptat oficial de ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, în timpul negocierii armistițiului”. Conform acestuia, România și-a recunoscut înfrângerea.

Mihail Sebastian descrie în jurnalul său atmosfera bucureșteană: “Nedumerire, frică, îndoială. Soldați ruși care violează femei (Dina Cocea povestea ieri). Soldați care opresc mașini în stradă, dau jos pe șofer și pasageri, se urcă la volan și dispar. Magazine prădate. Azi după-masă, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasuri. (Ceasornicul e jucăria care le place mai mult.)…” Bucureștenii se lăsau cuceriți „cu încredere” de către eliberatorii ce-i deposedau de bunuri, de integritate, de intimitate și alte drepturi capitale.

Tratativele de pace de la Paris (1946-1947) au constatat că țara noastră s-a aflat mai mult timp în tabăra învinșilor decât în aceea a învingătorilor. Eram beligeranți. Nu și cobeligeranți. Tot eroismul românesc din Munții Tatra a fost absorbit de Comandamentul Sovietic. Ce-am mai fi vrut? Comuniștii recunoscuți și concentrați de Moskova s-au întors pe tancuri împotriva propriului popor, mai neîndurători, mai inflexibili decât Stalin, părintele popoarelor! Regele își salvase viața, scăpase de sentința criminalilor de război. Victoria îi împarte pe războinici în învingători și învinși.

„Mărețul Act de la 23 august” marchează o capitulare cu larg răsunet internațional. Sovieticii tot ar fi intrat într-un București ruinat, cu toate steagurile albe arborate-n vânt. Dar lucrurile ar fi fost mai clare. N-am mai fi divagat atât pe vitregia soartei, în detrimentul lamentabilei noastre diplomații. Militărește, am suferit o groaznică înfrângere. Diplomatic, ne-am dovedit niște hăbăuci incurabili. Sufletește, ne-a înghițit tragedia!

În 2008, Parlamentul European l-a declarat pe 23 August ca Zi europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului. O coincidență calendaristică! În 2011, Declarația de la Varșovia a angajat statele să-și reamintească de regimurile totalitare, marcând pentru prima oară acest eveniment în Polonia. Tot în același an, deputații români au aprobat, în octombrie, ca la această dată, cu o semnificație aparte pentru noi, să fie Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, în consens european. Convins că „România a dovedit că s-a desprins definitiv de un capitol sumbru al istoriei sale”, preşedintele  Iohannis a transmis duminică (23 aug. a.c.) în mesajul cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului: „Ieșită de sub zodia totalitarismelor, România și-a asumat, odată cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, valorile democratice și, în numele acestor valori și a identității noastre, avem obligația de a condamna și respinge ceea ce este greșit și nedemn în trecutul nostru recent”.

Acel 23 August 1944 trebuie însă păstrat ca un reper național, înscris exemplar, ofensator, în istoria însângerată a buimăcelii mioritice – încă o comemorare îndurerată dintr-un întreg șir de capitulări, ce ne-au umplut aspirațiile cu mândrii emfatice și cu interpretările inversate ale unei întregi epopei aventuroase. În fond, o ținem tot așa, din capitulare în capitulare, întorcând arme spre noi înșine, întorcând istorii pe dos și, din ce în ce mai grav, alterându-ne memoria salvatoare!

Proclamaţia Maiestăţii sale Regelui către Ţară

Români,  În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decît o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală; ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Români,  Un nou guvern, de uniune naţională, a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărîtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Români,  Poporul nostru înţelege să fie singur stăpîn pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărîrii noastre liber luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui. Toţi cetăţenii să se strîngă în jurul tronului şi al guvernului pentru salvarea patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei poporului şi este un trădător de ţară.

Români, Dictatura a luat sfîrşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sînt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizînd toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pămîntul Transilvaniei noastre de sub dominaţia străină.

Români, De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mînă independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre.

Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc să păşim hotărîţi pe drumul înfăptuirii României de mîine, a unei Românii libere, puternice şi fericite.

Mihai“

 

** CONVENTIE DE ARMISTITIU din 12 09 1944 intre guvernul roman, pe de o parte, si guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit si Statele Unite ale Americii, pe de alta parte

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI ACT PUBLICAT IN: ARHIVELE DIPLOMATICE ROMANESTI

Guvernul si Inaltul Comandament al Romaniei, recunoscind faptul infringerii Romaniei, in razboiul impotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit si Statele Unite ale Americii si celorlalte Natiuni Unite, accepta conditiunile armistitiului prezentate de catre Guvernele susmentionatelor trei Puteri Aliate, lucrind in interesele tuturor Natiunilor Unite.

Pe baza celor de mai sus, reprezentantii Guvernului si Inaltului Comandament Roman, Ministru de Stat si Ministru de Justitie L. Patrascanu, Ministru Subsecretar de Stat al Afacerilor Interne, Adjutant al Majestatii Sale Regelui Romaniei, General D. Damaceanu, Princepele Stirbey si d-l G. Popp, avind depline puteri, pe de o parte, – si reprezentantul Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), Maresal al Uniunii Sovietice R. I. Malinovski, deplin imputernicit pentru aceasta de catre Guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit si Statelor Unite ale Americii, lucrind in interesul tuturor Natiunilor Unite, pe de alta parte, au semnat urmatoarele conditiuni:

1.Cu incepere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., Romania a incetat cu totul operatiunile militare impotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de razboi, a iesit din razboiul impotriva Natiunilor Unite, a rupt relatiunile cu Germania si satelitii sai, a intrat in razboi si va duce razboiul alaturi de Puterile Aliate impotriva Germaniei si Ungariei, cu scopul de a restaura independenta si suveranitatea Romaniei, pentru care scop va pune la dispozitie nu mai putin de 12 divizii de infanterie, impreuna cu serviciile tehnice auxiliare. Operatiunile militare din partea fortelor armate romane, cuprinzind fortele navale si aeriene, impotriva Germaniei si Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generala a Inaltului Comandament Aliat (Sovietic).

  1. Guvernul si Inaltul Comandament al Romaniei se obliga sa ia masurile pentru dezarmarea si internarea fortelor armate ale Germaniei si Ungariei, aflate pe teritoriul Romaniei, ca si pentru internarea cetatenilor celor doua State mentionate, care isi au resedinta acolo.
  2. Guvernul si Inaltul Comandament al Romaniei vor asigura fortelor sovietice, si ale celorlalti Aliati, inlesniri pentru libera lor miscare pe teritoriul Romaniei, in orice directie, daca este cerut de catre situatia militara, Guvernul si Inaltul Comandament al Romaniei acordind orice concurs posibil pentru o astfel de miscare, prin mijloacele lor proprii de comunicatie si pe cheltuiala lor, pe pamint, pe apa si in aer .
  3. Se restabileste frontiera de stat intre Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice si Romania, stabilita prin acordul sovieto-roman, din 28 iunie 1940.
  4. Guvernul Roman si Inaltul Comandament al Romaniei vor preda imediat Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru inapoierea in tara lor, pe toti prizonierii de razboi sovietici si aliati, aflati in miinile lor, precum si pe toti cetatenii internati si pe cei adusi cu sila in Romania. Din momentul semnarii conditiunilor de armistitiu (pace) si pina la repatriere, Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa asigure, pe socoteala sa, tuturor prizonierilor de razboi, sovietici si aliati, precum si cetatenilor internati sau adusi cu sila, persoanelor stramutate si refugiatilor, hrana potrivita, imbracaminte si asistenta medicala, conform cu cerintele sanitare, cum si mijloacele de transport pentru reintoarcerea acestor persoane in tara lor proprie.
  5. Guvernul Roman va elibera imediat, fara distinctie de cetatenie sau nationalitate, pe toate persoanele arestate din cauza activitatii lor in favoarea Natiunilor Unite, sau pentru simpatiile lor pentru cauza Natiunilor Unite, sau din cauza originei lor rasiale, si va desfiinta orice legislatie discriminatorie si restrictiunile impuse din aceasta cauza.
  6. Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa remita ca trofee in miinile Inaltului Comandament Aliat (Sovietic) orice material de razboi al Germaniei si al satelitilor ei, aflat pe teritoriul roman, inclusiv vasele flotei germane si ale satelitilor ei, aflate in apele romanesti.
  7. Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa nu permita exportul sau exproprierea a oricarei forme de propritate (inclusiv obiecte de valoare si bani) apartinand Germaniei, Ungariei sau nationalitatilor lor, sau persoanelor cu resedinta in teritoriile lor, sau in teritoriile ocupate de ele, – fara autorizatia Inaltului Comandament Aliat (Sovietic). Guvernul si Inaltul Comandament Roman vor pastra aceste bunuri in conditiile ce urmeaza a se stabili de Inaltul Comandament Aliat (Sovietic).
  8. Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa remita Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosinta acestuia, pe intreaga perioada de razboi, impotriva Germaniei si Ungariei, si in interesul general al Aliatilor, toate vasele care apartin sau au apartinut Natiunilor Unite aflate in porturile romanesti, indiferent la dispozitia cui s-ar afla; ulterior aceste vase urmeaza sa fie restituite proprietarilor lor. Guvernul Roman poarta intreaga raspundere materiala pentru orice stricaciune sau distrugere a bunurilor susmentionate, pina in momentul predarii lor Inaltului Comandament Aliat (Sovietic).
  9. Guvernul Roman trebuie sa faca, in mod regulat, in moneda romaneasca, platile cerute de catre Inaltul Comandament Aliat (Sovietic), pentru indeplinirea functiilor sale, si in caz de necesitate va asigura folosinta, pe teritoriul romanesc, a intreprinderilor industriale si de transport a mijloacelor de comunicatie, statiunilor generatoare de energie, intreprinderilor si instalatiilor de utilitate publica, depozitelor de combustibili, petrol, alimente si alte materiale sau servicii, in acord cu instructiunile date de catre Inaltul Comandament Aliat (Sovietic). Vasele de comert romanesti, care se gasesc atit in apele romanesti, cit si in cele straine, vor fi supuse controlului operativ al Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosirea lor, in interesul general al aliatilor.
  10. Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operatiunile militare si prin ocuparea de catre Romania a teritoriului sovietic vor fi despagubite de catre Romania fata de Uniunea Sovietica, insa, luind in considerare ca Romania nu numai ca s-a retras din razboi, dar a si declarat razboi si in fapt duce razboi contra Germaniei si Ungariei, Partile sunt de acord ca compensatiile pentru pierderile mentionate sa nu fie platite in intregime de Romania, ci numai in parte, si anume in suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, platibili in curs de 6 ani, in marfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime si fluviale, diverse masini etc.) Romania va plati despagubiri pentru pierderile pricinuite in Romania proprietatilor celorlalte State Aliate si nationalitatilor lor, pe timpul razboiului, despagubiri a caror suma va fi fixata la o data ulterioara.
  11. Guvernul roman se obliga ca in termenele indicate de catre Inaltul Comandament Aliat (Sovietic) sa restituie Uniunii Sovietice, in desavarsita buna stare, toate valorile materiale luate de pe teritoriile ei, in timpul razboiului, apartinand Statului, organizatiilor publice si cooperative, intreprinderilor, institutiilor sau cetatenilor particulari, precum si utilajul fabricilor si uzinelor, locomotive, vagoane de cai ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu si orice alte bunuri.
  12. Guvernul Roman se obliga sa restabileasca toate drepturile legale si interesele Natiunilor Unite si ale nationalilor lor, pe teritoriul roman, asa cum existau inainte de razboi, si sa le restituie proprietatea in desavarsita buna stare.
  13. Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crime de razboi.
  14. Guvernul Roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atit cele politice, militare sau paramilitare, cit si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel.
  15. Tiparirea, importul si raspindirea in Romania a publicatiilor periodice si neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru si a filmelor, functionarea statiunilor de T.F.F., posta, telegraf si telefon vor fi efectuate in acord cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic).
  16. Administratia civila romaneasca este restabilita pe intregul teritoriu al Romaniei, pina la o distanta de linia frontului, de minimum 50 – 100 km (depinzand de conditiile terenului), organele administrative romanesti obligindu-se sa aduca la indeplinire, in interesul restabilirii pacii si securitatii, instructiunile si ordinele Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), lucrind in numele Puterilor Aliate.
  17. Guvernele Aliate socotesc hotarirea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nula si neavenita si sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) sa fie restituita Romaniei sub conditia confirmarii prin Tratatul de Pace, si Guvernul Sovietic este de acord ca fortele sovietice sa ia parte in acest scop, in operatiuni militare, conjugate cu Romania, contra Germaniei si Ungariei.
  18. Prezentele conditiuni intra in vigoare in momentul semnarii lor.

Facut la Moscova, in patru exemplare, fiecare in limbile romana, rusa si engleza, textele rus si englez fiind autentice.

Din insarcinarea Guvernului si Inaltului Comandament al Romaniei.

(ss) LUCRETIU PATRASCANU  (ss) G-RAL ADJ. DAMACEANU (ss) B. STIRBEY  (ss) G. POPP

Din insarcinarea Guvernelor Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicii Socialiste Sovietice si Regatului Unit.

(ss) MALINOWSKI

*** Mareşal Ion Antonescu. (Însemnări din celulă)

Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei, cu d-l Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.

I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei.

D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu d-l Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-am arătat numai esenţialul.

D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.

I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care adus-o… catastrofa granieţlor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

  1. a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov.

I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.

  1. b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?”
  2. c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi…, poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim?         Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă… de d-l Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Fuhrerului în faţă că România se retrage din război.

  1. d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică.

Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, ţările balcanice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

  1. e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că şi-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiţi de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţiune, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor [pe] care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.

D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea d-sale). Bineînţeles, am declinat aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, şi că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată… prin dezunirea noastră.

D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.

Generalul Sănătescu intervenind în discuţii, a afirmat de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulţumit.

Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această ţară va fi în „curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi cu alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative. Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiţii, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână.

Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: „Să-ţi fie ruşine; astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie bună, înăuntru nu are de… şi o scobitură într-însa.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici decenţa de a se da aceste camere, celulă, cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara şi regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, şi să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

Mareşal Ion Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.