O CARTE ÎMPUȘCATĂ

Cum am mai spus, pe fata aceea, cu nasul mereu băgat într-o carte, o cheamă chiar așa: Fata-cu-Cartea. Cine se uită mai atent la ce citește o va numi și Fata-cu-Cartea-Găurită-de-Glonț. Într-adevăr, cartea ei a fost străpunsă de mai multe gloanțe. Simplu, i se mai spune și Fata-Cartea. Sau numai: Fata-aia. O cunosc toți. Ea știe că nu se va urâți niciodată, că nu va mai suferi pentru nimic și multe din cele atât de dorite de noi i se par a fi de prisos.

Aleargă puțin schiopătând, vrea să se suie în copaci şi să culeagă raze dintre ramuri. Sau ramurile dintre raze. Unul, mai rău de limbă, după ce băutura i s-a urcat la cap, a supărat-o rău. I-a zis că până și strălucirea lunii se stinge când îi trece ei printre picioare. O prostie. Ea și-a ridicat rochia-n brâu și cu toții am văzut că, între coapsele ei slăbănoage, creștea o lămâie galbenă. „Asta-i chiar o bucată de lună, pe când trecea somnoroasă pe-aici”, i-a arătat ea bețivanului: „Dacă nu mă crezi întocmai, vei cădea din picioare ca lovit de un fulger. Nu te va salva decât lumina ei galbenă și acră, când luna se va ascunde în primul nor de ploaie!” Omul şi-a bătut tâmpla cu degetul, semn clar că acolo-i buba fetii. A făcut doi paşi împleticiți şi s-a prăbuşit ca lovit de fulger. “Dă-mi luna, dă-mi din lălămâia aia, scapă-mă…!” a mai apucat el să o roage. S-a învineţit şi mai tare la faţă. Ea și-a rupt cu dinţii lămâia, sau bucata ruptă din lună, i-a stors zeama pe piept, pe ochi, pe creştet… și cojile, sau fărâmele alea astrale, i le-a îndesat în gură. Unii râdeau de se prăpădeau. Dar, cum a răsărit luna dintre nori, cu toţii ne-am mirat că ăla şi-a revenit, a mormâit ceva, s-a ridicat încet şi apoi şi-a văzut de drumul lui.

PRIMELE CAPITOLE DIN CARTEA GĂURITĂ DE GLOANȚE:

Viața mea concretă a început pe un cearșaf murdar, mototolit, transpirat, strâns tare între dinți și stropit virginal… într-o casă specială, una de tip familial, protejată de lege, unde eu eram instituționalizată, ca orfană.

La 11 ani, m-a violat asistentul meu social. Aveam o anume curiozitate pentru tot ceea ce mi se întâmpla. Nu știam că acela se numea viol. Până când nu m-am tăiat la un deget, într-un ciob de sticlă, n-am știut nici că prin mine circulă sângele. Încă nu aflasem ce-i acela sex, că el se afla acolo, la locul lui, indiferent de ce povești mai auzisem. Acum, sângele meu curs pe cearșaf îmi transmitea mai multe mesaje greu de descifrat.

Noi, toți cei de acolo, îl consideram pe asistent ca fiind tatăl nostru. Îl și iubeam, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie el cu adevărat. Mi-a cerut mai întâi să ne jucăm prin niște atingeri uşoare, chiar plăcute. Apoi, a venit sărutul, ca din întâmplare, pe frunte, pe nas, pe buze, tot mai apăsat și tot mai jos…

De Anul Nou, m-a atras într-o cameră, să-mi arate un sac plin cu jucării. Toate erau numai ale mele. Mi-a zis că a sosit momentul nostru, să ne supunem unei schimbări normale, prin dăruire, să ne bucurăm împreună… că el se bazează pe tot consimţământul meu pentru un scurt raport, mai intim, ce ne va lega și mai strâns, pentru totdeauna, ca într-o familie. Consimțământ nu știam ce-i, dar mi-a surâs ideea unei familii.

El era foarte scurt în toate raporturile sale, de câteva ori pe săptămână. După care, adormea. Îi plăcea și normal, și oral. Aveam de unde alege, ca să nu mă plictisesc. Mă simțeam iubită.

Așa am făcut rost de un tată, numai al meu. Credeam că toți tații din oraș fac la fel. El fotografia și filma totul, ca să păstreze cele mai prețioase momente ale familiei noastre. Mă chema în cabinet și punea filmul cu noi doi, pe ecranul televizorului. Eram o vedetă, îmi plăcea de mine jucând în rolul meu. Îmi mai arăta și alte filmulețe asemănătoare. Aparțineam unei familii mai mari, strâns unită prin ce înregistra aparatul lui ascuns. Îmi aducea și filme adevărate, cu artiste îmbogățite dintr-un joc similar.

Ce şocant e când afli cât de multe celebrități s-au prostituat până să ajungă acolo, sus, în top! Soarta a milioane de naivi s-a înrâurit datorită lor, ele, modelele noastre de pe perete, monștrii sacri. Oribil. Vrem să fim musai celebre. Cum? O biografie neautorizată mi-a arătat-o de curând, goală, pe marea Oprah Winfrey în adolescenţă. S-ar fi oferit și pe bani. Rând pe rând, a trecut și prin aventuri cu femeile de succes. Trebuia să mai supravieţuiască, nu? De ce ar fi ajutat-o cineva? Care i-ar fi asigurat un viitor fără să capete nimic în schimb? Ea s-a născut și sub stelele cele mai norocoase! A ajuns o stea pe cerul televiziunii!

Tata, amantul meu familiar, avea și o soție. Ea era psihologul casei noastre de copii. Astfel, amândoi, ei treceau drept grijulii mei părinți sociali, conform legii. Bună lege! Ca să mă împace, el îmi cerea mereu să-l ajut să se răzbune pe ea, nevasta, cu care se certa foarte des. Și mă mai convingea și că eu eram cea vinovată, că îl tot provocam, că el nu se mai putea abține. Adică îl forțam involuntar să aibă un comportament regretabil! Vorbea frumos atunci, poetic, recita sensibil și saliva.

Filma, filma totul și nu-și mai ascundea filmele. Așa l-a prins o altă asistentă, o fată bătrână, urâtă, plină de prejudecăți. L-am auzit cum se scuza în fața ei, miorlăia, că ar avea remușcări și suferea o altă grămadă de acte reprobabile, prin care se autopedepsea. Dacă nimerea pe mâna poliției, n-ar mai fi scăpat. Rămâneam fără familia mea. Acuzat de coruperea minorilor, legea l-ar fi aruncat imediat în pușcărie. Ar fi meritat, fiindcă m-a mințit și cu privire la soția lui.

Ea m-a dus de mână în încăperea unde făcuse el filmele, m-a dezbrăcat, m-a culcat pe jos și, în timp ce-mi desfăcea picioarele, mă ruga să mint poliția, în cazul unei anchete, cu ceea ce ea mă învăța să declar. Îmi repeta, să-mi intre bine-n cap minciunile alea. Și ea a filmat totul, din mai multe unghiuri apropiate. Așa m-am trezit și cu o mamă.

În centrele administrate de Protecţia Copilului, toate fetiţele sunt controlate ginecologic la fiecare şase luni. Astfel își dau ei seama dacă noi eram cumva abuzate, dacă ne-am început în secret activitatea sexuală. Probleme de rutină. Cu cele mai mari, se făcea deja planning familial, ovulația, contraceptivele…!

Fata bătrână n-a chemat poliția, dar l-a turnat pe asistent la directorul centrelor. Ăsta a ordonat să fiu adusă imediat la el. Vorbea cu cineva la telefon când am intrat, analiza niște dereglări sociale, când copiii îşi încep aventurile foarte devreme, influențați de ce li se arată la televizor, la cinema. Apoi, m-a supus pe biroul lui unui control fiziologic, cu ușa închisă. Așa, mi-am adăugat și un bunic… lângă buric.

Familia mea arăta bine, serioasă, înstărită, cu multe relații, interesată de emanciparea mea în progres. Lipsea unchiul. Ăsta a apărut odată cu avocatul, pentru că toți ai mei se temeau de un eventual proces. Pe mine mă prelucraseră, mă lămuriseră. Nu nimerisem singură în această poveste, un lung serial, aveam o sumedenie de alte surori și o adunătură de frați. Bănuiam ce vor repeta și ei, acuzații, în cor, învățați la fix de avocat, escrocul escrocilor, prețiosul meu unchi: “Onorată instanță, adevărul e că actul s-a săvârșit de fiece dată printr-o consimţire, deși asta nu exclude răspunderea penală, severă, pentru abuzul unei minore, lipsită de discernământ. Pe asistentul social, îl obligă legea să aibă grijă mare de copil. Dar, dacă e vorba de o idilă între o nevinovată neastâmpărată şi niște oameni mai slabi de înger? Pentru moment, nu avem alte date compromițătoare despre alţi copii abuzaţi în întreg sectorul nostru, ceea ce denotă caracterul total accidental al acestui incident nefericit…”

Bun, până aici toate au fost… cum au fost!                                                       Ce a urmat?

Conform experiențelor mele puerile, planificam mental, scenarizam cu amănuntul, influențată de ce vedeam prin filmele de serie neagră. În viitorul meu conjugat și, probabil, conjugal, mi-aș fi înscenat o răpire, cu intenția de a obține de la eventualul meu soț o răscumpărare grasă, cam de 100.000 de dolari. Excelentă afacere! Gândeam pozitiv, materialist. Eram o neastâmpărată! M-ar fi ajutat și un complice, desigur. Aș fi avut mare grijă ca oamenii legii să nu-mi poată urmări un cont bancar, în care soțul meu și-ar fi vărsat răscumpărarea pretinsă, într-o zonă a cazurilor dese, cu răpiri răscumpărate, suspectate că victimele se înțeleg cu răpitorii. Alunecam în ficțional și n-ar fi trebuit. Eu n-aș fi pus laba pe un soț multimilionar. Mă mulțumeam cu bogăția relativă a unor membri ai familiei mele, din ce în ce mai îndatorată.

Poveștile, tot mai palpitante, curgeau zilnic despre alte și alte vedete, pline de secrete. Madonna se destăinuia fără rezerve unei reviste că fascinantul ei New York nu a fost ceea ce-și imaginase. N-a primit-o cu brațele larg deschise și nici cu trandafiri. După câteva luni, a trecut printr-un viol mizerabil. Atacatorul a amenințat-o cu cuțitul, a târât-o până pe acoperișul unui bloc… hoții i-au spart locuința de trei ori. Nu avea lucruri prea valoroase acolo, i-au furat radioul. Ea încerca din răsputeri să devină o artistă, care să se exprime nonconformist în orașul acela monstruos. Dar, al tuturor posibilităților. În Rochesterul din Michiganul ei natal, ce să fi făcut? Erau pline barurile de dansatoare profesioniste, dedate la orice. O vreme, ea și-a plătit chiria pozând ca nud pentru studenții ce-și iroseau talentul pe la artele plastice. Și-a sfidat curajos condiția provincială, forțând imaginea despre sine. Și ea era hotărâtă să supraviețuiască. Grozavă-i încăpățânarea de a reuși! O admir că, atunci, când a putut, a adoptat doi africani din Malawi: un băiețel, David Banda, în 2006, și apoi o fetiță, Mercy. Prin fundația ei, Raising Malawi, a finanțat cu milioane de dolari orfelinate și alte instituții de protecție a copiilor. Uite ce zice: „A fost o experiență ce mi-a deschis ochii. Un adevărat moment critic în viața mea. Am putut să înțeleg cum oamenii s-au luat de mine pentru că am simulat masturbarea pe scenă, pentru că am publicat cartea mea despre sex, chiar și pentru sărutul cu Britney Spears, dar încercarea de a salva viața unui copil nu este ceva pentru care m-aș fi gândit că aș putea fi pedepsită. Prietenii mei au încercat să mă facă să mă simt mai bine, spunându-mi să mă gândesc la asta ca la durerile nașterii, prin care trebuie să trecem toate”. Ca și Oprah, Madonna își forțează limitele, atât în viață, cât și pe scenă: „Dacă nu reușesc să-mi asum riscurile în muncă sau în cum trăiesc, atunci chiar nu văd rostul de a mai fi pe această planetă”.

Dar rostul meu, al meu? Mă obsedau neîncetat rostul, trecerea mea, împlinirea, evoluția! Îmi ascultam instinctele, atentă la detalii, după lăsarea nopții. Încercam să depășesc animalitatea noastră citadină. Cum să mai fiu utilă într-o aglomerație ce nu mai avea nevoie de mine? Mă secătuisem deja? Orbecăiam. Calea, drumul, gropile, serpentinele contează, dacă le-am ales și vreau să le mai parcurg. Înainte sau înapoi, printre sensuri, printre sexuri și argumente! Dacă eu exist, dacă rezist și profit din dependența mea față de ceilalți, înseamnă că am găsit un sens! Când lumea asta geme de atâta suferință, nedreptate, inechitate, soluția drastică îmi strigă până ce răgușește: ce fericire să poți suferi! Pentru că eu nu sufăr fără a-mi activa o reacție în plan real. Deși nu pare, am luat mereu totul în serios, fiindcă în toată grămada de gunoi uman, inuman, se află și câteva diamante. Pesemne că eu chiar trăiam cuvintele acestea, deși, acum, când le spun, mă împiedic în tot felul de alte idei… încâlcite, inexprimabile…

Nimeni nu-i puternic decât după ce câștigă o luptă, din greu, cu armele lui. Învăț să simplific orice situație prin alternative posibile. Peste rănile mele psihice, torn o durere fizică și-mi derutez simțurile. Mă trec fiorii, rece, cald, rece…! Observ însă că energia îmi revine mereu din naturalețea reacțiilor mele. Torn pasiune fierbinte în orice înverșunare, la limita suportabilă dintre consecințe și plăcere. Interpretez eul altora în cheie proprie, mă folosesc și îmi elaborez cu toată grija inteligența emoțională. Nu s-ar spune, nu? Exact de ceea ce aveam nevoie. Și încă nu aflasem ce-i acela un showbiz.

Cel mai mult ador slăbiciunile celor puternici, față de care toate talentele mele ascunse acționează intuitiv. / Și văd toată lumea înghesuită într-o cușcă! / Din care poate oricând ieși!

SAUNA CASTRAȚILOR: Tatăl meu, cel iubit de orfana din mine, mi-o dădea ca model pe Oprah. Mama mea cea iubită o prefera pe Madonna. Așa că, influențată patern, matern, mi-am îndreptat atenția către unchiul meu, avocatul. Nu greșeam. El avea cele mai multe subtilități și relații ciudate. Îl suna chiar Ministrul Muncii, alarmat de serviciile de informaţii, cu privire la excesele din orfelinate: „Din păcate, am încă nişte cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție, legate de instituțiile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instituții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecții. Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete”. Și, ca să dispar din calea eventualelor anchete, unchiul m-a aruncat în brațele celei ce-și luase pe afiș numele de Virgo, după ce mi-a arătat un film mai deochiat, în care ea juca rolul principal. Trecuse, de la gimnastica de performanță, la acrobația de circ, de cabaret, de speluncă… și acum era vedetă pe o piață mai mare decât cea hollywoodiană. S-a lăudat unde trebuia cu titlul ei de campioană, obținut la o olimpiadă prin Africa. Învăluită în aburii gloriei sportive, în ceața drogului, trăia periculos. Ploua pe capul ei cu probleme de comportament, din vina exceselor tot mai aproape de buza gropii. „Dacă vei continua pe această cale, nu te vei mai întoarce”, i-am spus ca între surori: „Hai, oprește-te la umbra unui arțar, respiră, odihnește-te puțin, refă-ți cât mai e posibil din darurile tale veștejite! Recapătă puterea asupra propriului corp, pe-atât de inaccesibil… pe cât este el de expus. Orice aventură cu o lamă de cuțit între sâni te marchează pentru totdeauna. Ține cont de rușinea când realizezi în stop-cadru real ceea ce ți se-ntâmplă. Mai ai și lucruri bune printre cele foarte murdare!” A început să mă urască deschis, deși tocmai mă ajutase să obțin un alt rol, bine plătit, într-unul din filmele ei. Eu mi-am făcut și acolo repede o familie mare, unită, virilă, din toți regizorii întâlniți pe platou, din toți operatorii, producătorii și niște scenariști ce renunțau din când în când la onanie în favoarea mea. Mă ajutau, mă împingeau… pe la spate. Urcam în schemă, în preferințele onirice, în box office.

Filmulețele păstrate nostalgic de prima mea familie creșteau valoric, pe seama celor ce le-ar fi procurat cu orice preț. Eram bine cotată. Lucram cât apucam și la cartea mea, unde îmi depănam  sincer viața, fără înflorituri. Fără melodrame. Eu preferam realitatea, așa cum a fost. Doream să o transform apoi într-un scenariu. Apoi, într-un film. Aș fi vrut să joc chiar eu rolul cu numele meu, să pară totul mai concret, mai percutant. Tocmai terminasem lucrul la  „SAUNA CASTRAȚILOR”  și-mi părea rău că iar mi se destrăma familia din timpul filmărilor, de care mă bucurasem cu toată generozitatea mea prea intimă, cu toată dăruirea. Transformarea experienței mele într-o călăuză plină de încredere se perfecționase, strălumina. Nu mai ratasem nicio țintă. Îmi foloseam victorios orice înfrângere suferită. Mă împlineam, îndeplinind dorința celorlalți.

Încercam din răsputeri să-mi trăiesc o viață și mai reală, a mea, indiferent de capcanele celor din jur. Uneori, mă mai întreb dacă nu mi-am provocat singură și cele mai oribile experiențe? Orice efort nu-mi pare absurd, dacă trăiesc din plin. Revolta mea e că de ce nu mă mai revolt? Nu mi-am pierdut credința, printre cei fără de dumnezeu, care cred doar că li se permite orice.

Filmul produs de Virgo ieșise foarte bine, promitea, dar nu i se dădea drumul la difuzare. Și Terry, și Arlene, noii mei părinți asezonați, așteptau ceva ca să-l propulseze după cum merita. Și a apărut „castrarea de la Moskova”. Presa a dat-o publicității. Un actor, unul Dmitry Nikolaev, a căzut victimă colectării de organe. Avusese un spectacol într-un teatru mic, marginal. În drum spre casă, fraierul a intrat într-o cârciumă, să bea ceva și, acolo, a întâlnit-o pe blonda lui fatală. Cum s-o refuze? Așa că s-au dus împreună să facă o saună, că prea era frig pe afară. În realitate, bănuiam cam ce s-a întâmplat prin aburi, dar, în filmul lui Virgo, se dezlănțuie o orgie zdravănă, carnală, înregistrată simultan cu trei camere, gros-planuri, tot amănuntul. Bărbatul, actorul ăla nefericit, a beneficiat de 3 dubluri, cu schimbul. Eu eram blonda fatală, profesionistă, anestezistă. Irezistibila! Cel real, Dmitry, s-a purtat probabil ca un adolescent întârziat. Și-a pupat ca prostul blondina și a tot turnat în el băutura ei îmbunătățită. A doua zi, s-a trezit mahmur, într-o stație de autobuz. Îl durea între picioare și sângera abundent. Nu mai avea testicolele. Împlinise 30 de ani și se însurase. Intervenția lui chirurgicală fusese făcută de un specialist cam grăbit. Anestezia începuse de la primul pahar. Sublim și treptat, blonda i-a picurat în berea lui, tot blondă, un drog încă necunoscut. Poliția tot mai urmărește acel grup infracțional, periculos, specializat în vânzarea de organe umane pe piața neagră. Viața ne copiase de  fapt filmul.

BOX OFFICE: Intrase val-vârtej în cinematografe și „American Sniper”. Regizat de marele-mare Clint Eastwood, filmul a dominat detașat box office-ul în ianuarie. Și titlurile noastre sparg încasările. Care ar fi diferența imorală între un sniper, umflat de reclamă patriotardă, și o vedetă mai… specială, ca mine? Uite ce mișuna în mintea lui, a lui sniper, că a scris și el o carte: „Nu te gândești la persoanele pe care le omori ca la niște oameni. Sunt pur și simplu ținte. Nu te poți gândi la ele ca la niște ființe cu familii și joburi. Ei aduc teroarea în inimile inocente. Lucrurile ce le fac – decapitări, faptul că târăsc americani pe străzi, cum îi maltratează pe copii și femei doar pentru a-i ține în frică și în tăcere… partea aceasta-i ușoară. Cu siguranță, nu am niciun regret legat de partea asta…”, mărturisea el lui D Magazine. Ca lunetist din Navy Seal, a ucis vreo 255 de ținte fără să clipească, după cum se lăuda. Eu am citit: 255 de violuri terminale! Își considera crimele ca necesare. Ucidea sau cădea ucis! Dracu’ l-a pus?

Și eu sunt un sniper primejdios? Nu trag, ci atrag necruțător! Lui, i se spunea admirativ: „dracul din Ramadi”. Eu aud adesea despre mine: asta are-n ea mii de draci! Lunetistul a înființat și o companie, auzi: Craft International! Care craft? Craft-ul morții! Organiza trageri în poligon pentru veterani, să-i mai destindă, să-i învioreze cumva în Rough Creek Lodge, la 130 kilometri de Dallas. Asta le mai lipsea demobilizaților, criminalizaților, după toate stresurile lor post-traumatice! Să retrăiască iadul pe pământ! Nu-i de mirare că unul l-a și trimis la dracu’gol pe 2 februarie 2013! A, era un nebun, bântuit de tendințe sinucigașe!? Păi, nu pui un dereglat sexual să ți se joace-ntre picioare, cu degetul pe trăgaci! Routh, la cei 25 de ani ai săi, distruși înalt patriotic, după primele împușcături din poligon, a crezut că-i atacat. Ori el, ori ei! Omori ori te omoară! Și a tras, ca să supraviețuiască. Pe sniper, l-a găurit eroic de 5 ori – în spate și-n cap, cu un pistol-45. Mai venise unul pe-acolo. L-a ciuruit cu un-9 mm. Succesul la încasări al „Sniperului” a justificat nominalizarea lui la 6 categorii OSCAR. Cel mai bun film?! Abia a primit o statuetă pentru sunet. Nici juriul nu-i tâmpit sadea! Când a intrat în producție, îmi amintesc ce mi-a spus Brian, supărat că investise nesăbuit într-o afacere păguboasă, la prima mână: numai dacă sociopatului ăstuia în serie i-ar zbura careva creierii, filmul meu despre el ar avea vreun succes!

GAURA DE GLONȚ: Eram supărată rău, vomitam, după concursul pierdut pentru „The Wolf of Wall Street”. Înaintea mea, venise chiar Margot și asta m-a speriat. Fiecare dintre noi avea o jumătate de minut să-l convingă pe regizor. Margot a început să urle la… nimeni altul decât frumosul Leonardo DiCaprio, care urla și el, conform scenariului: ‘Ar trebui să fii fericită că ai un soț ca mine. Acum, hai, vino și sărută-mă!’ Margot s-a apropiat, tot conform scenariului – cine ar rata un sărut cu superbul Leo? Toți am înlemnit. Margot i-a ars o palmă și a țipat cât a putut: ‘Du-te dracului!’ S-a ales praful de scena confruntării. Putea să iasă mai urât. Margot riscase să fie umflată de poliție, dată în judecată. Leo se afla deja în filmări. Dacă se alegea frumosul cu vreo rană, cea dată dracului era Margot, care nu și-ar mai fi găsit nimic de lucru. Însă, ce baftă pe ea, a obținut rolul. Mare succes mare!

Dar și „Sauna castraților” mei bătea recordul de vânzare. Intrase vijelios pe piață. Ultima scenă e o splendoare, una mortală, ce mai… arde ecranul! Sex apocaliptic, debordant, maximal, pe îndestulate, în duba poliției! Apărea un haidamac să mă aresteze și, în drum spre pușcărie, începea nebunia. Ideea a fost a mea. Mașina lua foc de la prima noastră atingere… ardea, ardea cu noi și exploda în culmea extazului.

Pentru noile mele filmări, noua mea familie mă răsfăța ca pe  o prințesă. Virgo îmi tot schimba scenariul, nu cumva să o mai umbresc. Simțeam invidia din tonul ei. Iar avea pupilele dilatate. Voia ceva tare, în priză directă, ceva șocant, brutal, crud, violent, dur-dur-dur, ca-n viață! Pentru ea, nesatiscăfuta, doar ce inventa  mega-surprinzător mai prezenta vreun interes: un yacht porno, plin de morți reprogramați să continue visceral, o urgie într-un adăpost antiatomic, o crimă bingo!

Ne-am întâlnit amândouă pe platoul de filmare. Secvența ne cerea o relație tensionată, sinceră, amenințătoare. Ea se apropia de mine (după o ceartă cu scântei, ce urma să fie filmată) și-mi spunea: „Tu rămâi îngerul meu păzitor!” Apoi trebuia să ne îmbrățișăm și să plângem goale, una pe umărul celeilalte.

Eu citeam și ea m-a întrebat cu ce-mi pierd timpul? „Asta-i cartea vieții mele – un thriller vulcanic de 5 stele, i-am răspuns, nu-i știu încă sfârșitul!” Ea m-a asigurat printre lacrimi de toată dragostea ei sfâșietoare și a repetat de câteva ori, conform scenariului, că numai eu îi mai sunt îngerul ăla păzitor.

A scos pistolul și a tras. M-am apărat cu cartea. Secvența s-a înregistrat. S-a mixat ca motiv repetat de-a lungul filmului.                                                                        

Și „GAURA DE GLONȚ” a bătut recordul ilegal de vânzare.