TOȚI OAMENII TREBUIE SĂ MOARĂ

Impresiile intens mediatizate ne atacă pervers. Și ucid tot mai des, cu toată cruzimea. Curg lacrimi și râuri de sânge. Popoare întregi pier, lovite mortal de fantasme bine regizate.

Când realitatea şi ficţiunea se confundă decisiv, în momentul fatal, nimeni nu mai știe cine e criminalul. Nici cine a provocat această confuzie în mintea tuturor. Fiindcă ficţionalul are o putere cu mult mai mare, ce depășește oricând posibilitățile unei realităţi așa cum e. Scenariile amănunțit elaborate înfrâng orice rezistență existențială. Povestea alege cu grijă evenimentul programat. Cea mai mare realizare epică stă în transformarea întâmplării într-o aventură. Ca pilot de vânătoare, știu ce înseamnă zborul meu peste bucuria copiilor care îmi fac cu mâna, prin luneta de fixare a țintei. Iar biografia mea retezată mai conține câteva cauze, ce ar mai putea produce unele consecințe total imprevizibile. E tot ce mi-a mai rămas.

Și, din iluziile mele, impuse subliminal, consistent, sistematic și agresiv, a coborât însăși moartea. Agonia mi-a durat 5 luni. Doctorii mă abandonaseră. Devenisem foarte costisitor, banii mi se terminaseră. Toți cei din jurul meu s-au terminat. De atunci, îmi tot repar memoria grav deteriorată, adun secvențe rătăcite, resuscitez emoții din amorțeala uitării…

Așa… deci… îmi place să stau la televizor, cu o bere în mână, să urmăresc emisiunile de știri, de divertisment, campaniile electorale, scandalul politic, înmormântarea conducătorilor, decernarea premiilor muzicale, serialele polițiste, filmele de lung metraj…

Mergeam uneori și la cinematograful din Aurora. Nu mai fusesem încă la „premiera de la miezul nopții”. Roxa crescuse, împlinea 13 ani. Deja îi umblau ochii după băieți.

Nu-mi mai amintesc filmul… trecuse cam o jumătate de oră cu bătăi zdravene, cascadorie, șoc, pirotehnie. Pe ecran, se trăgea ca la nebuni. Sonorul ne asurzise. Când s-a desprins din cadru un personaj în carne și oase, am crezut cu toții că ni s-a pregătit o campanie publicitară mai originală, o surpriză savant regizată, în care eroii de pe pereți prind ca prin farmec o consistență și se dedau unor exhibiții suplimentare, desigur, să ne mai vândă ceva.

Personajul încarnat astfel din părerile noastre purta o geacă neagră, avea cască, ochelari de protecţie sau o mască de gaze. Avea şi vestă antiglonţ. După ce a aruncat o grenadă lacrimogenă, a pus mitraliera pe noi. Sângele nostru și cartușele lui erau cumplit de aievea. Filmul rula mai departe. Unul din gloanțe mi-a intrat lateral, prin umăr, și s-a oprit undeva, în măduva din șira spinării.

Cel mai dureros a fost când mi s-a spus că Marta și Roxa n-au mai supraviețuit.

Pe fiica mea, a lovit-o glonțul ce mi-a trecut mie prin rinichiul drept. O acoperisem cu trupul meu.

În 1999, Marta a avut puțin noroc la Columbine, și ea, și Roxa, cu care tocmai era însărcinată. Așa ni s-a născut ea, copila, prematur, cu o lună înainte.

Ca suburbie a orașului Denver, Aurora se află chiar în apropiere de locul masacrului din Școala Columbine, când un dement a omorât pe loc 20 de oameni și a rănit alți 100.

Nu, n-a fost doar un incident regretabil! Ca și faptul că elevul trece azi prin școală, se uită la desene animate și nu mai învață nimic, total nepregătit pentru viață. Doar o țintă, pentru o gură de foc!

Cine mai citește poezie în vremea noastră extrem de aglomerată? Eu. O tot caut pe Internet, unde… „apoteotic / poezia se scurge  / la urma urmei / tot în vastele canale / de scurgere /// și strălucitoarele metafore / sibiline / serafice / fezandate / cu râvnă / prin refolosire / ajung doar niște prezervative / sociopate”. Asta-i părerea unei poete consacrate, lăudată unanim de specialiști, pentru care… de unde stă / gestează / și refuză / întreaga poezie a lumii / în derivă / deopotrivă / se adâncește / ca o groapă comună / sub acoperirea zgurei. 

O altă poetesă, la fel de gestantă liric, nu-i prea satisfăcută erotic… ea încă „nu s-a vărsat ca o sfântă / în rezultatul final”. Tot timpul îi „duhnește a urină / şi a violatori / răpuși / descompuşi / în serie /// endocrinarea endemică / epidermică /derutează / în intimitate / cu prioritate / deplină / tematic / spermatic / printre detalii late / calculate / în detrimentul asamblării / îmbălsămării / printre  umori / lentori / mereu egale / agale / stoarse / din emergenţe degenerative / intempestive / impregnate cu exigențele pervertite / ale neputinței…” 

Ana Amazoana… s-a născut prin frecare / după gestaţii complet echipate / în toată splendoarea lor / modificată generic / până la delăsarea de sine… 

Și un admirator îi recunoaște forța războinică, proprie seducţiei, operând cu reguli militare, prin atacuri şi retrageri, prin fluxuri și reflecții, în futilitatea confruntărilor şi a favorurilor, în care, și unele, și altele, sunt doar consecinţele celorlalte, exultând la atacarea prin  încercuiri, cu salturi, asalturi, cu paradă şi o retragere finală, prostrațională. 

Excitat la modul cel mai elevat cu putință, mi-am accelerat vitezele de articulare, accentuare și reacțiune, răspunzând cu cuvintele mele: suntem carnivori / plini de zgârciuri /  mușcăm lacom / din carnea vie a curiozității noastre // mereu dezolați  / mareu izolați / mai mereu scârbiți / mereu dezasimilați… 

Nici Ana Amazoana, nici admiratorul ei belicos nu mi-au răspuns.

Până spre seară, am tot scris și postat la întâmplare: adorm cu pistolul sub pernă / pe un val  dinamitat  / și visez că sunt viu / jonglând relativ cu crizele ființei  /// ea visează verde / vede / că-i o iapă-n apă / sau / o papură tatuată /// eu identific atent / diversele relaţii dintre imagini // obțin vizualități / depistând / decupând / decriptând asocieri / în capcanele optice / ale plăcerii oarbe // teleobiectivul meu / falic / intruziunează conotaţiile // și observ diferit / evident / până ce umplu cu privirea golul / mitra / sugestia / amplificând retina / la traversarea perspectivelor / când / percepția mi se ia la întrecere / cu graba parcurgerii // și astea mi se întâmplă mereu / ori de câte ori / mă simt / marginalizat / doar ca o margine  / a nemărginirii / proiectat primejdios  / în hăul / ce sper mereu să-l acopăr / cu ceva / altceva / mai mult / decât hoiturile poetice / decapitate de orgasm … 

Nu mă citește nimeni.

Toți caută joacă, sunet, imagine șoc. Imaginarul s-a pervertit. Fantoşele iluzorii ne fac să credem că, fără ele, viaţa noastră şi-ar pierde toate sensurile. Șarlatanii refac modelul uman conform propriilor interese, dând senzația celui în formare că se remodelează singur, dincolo de orice responsabilitate.

Hai să mai postez ceva febril: …când nu mai vreau / să-mi recunosc / disperarea / o numesc / un alt fel de speranță / după ce / un drog la îndemână / mi-a stopat diluţia / până în zori / la trecerea insomniei / în obișnuință diurnă // printre aceleași ore / același film / adaptat / la buletinul meteorologic / și la sfatul medicului  // mereu asemănătoare / niciodată identice / doar excepțiile ne mai unesc / pentru a fi autentici…

Astăzi, cu greu, abia am mai ieșit din bârlog. E senin, e frig, e joi, 20 martie. La ora 12:57 PM vine primăvara și-n cartierul meu. Soarele trece peste ecuatorul ceresc în emisfera boreală, părăsind-o pe cea australă. Din punctul lui vernal, el împarte în mod egal ziua și noaptea. Mâine, nu știu dacă voi mai avea vreun adăpost. A sosit vremea scadenței, eutanasierea speranței mele domestice. Creditorul va veni ca la o pradă și-mi va fura casa. Ar mai fi de achitat doar câteva rate, n-am de unde. Tot ce-a fost de vândut s-a dus. Camerele-s goale.

Stau și privesc filmul real ce mi-l oferă strada: ALL MEN MUST DIE.

A trecut un autobuz pe care scria că „toți bărbații trebuie să moară”! 

La fel îmi spune și-al doilea autobuz. E o reclamă la ceva, la un nou serial-tv, bine cunoscutele „Fantasy, Drama, Adventure”.

Al treilea autobuz îmi spune mai mult: „YES, ALL MEN MUST DIE. BUT WE ARE NOT MEN” – ceea ce pentru mine înseamnă că „toți trebuie să murim, numai că noi nu suntem ei! Nu, nu, ei nu-s ca noi. Se vor tot mai nemuritori!

Chiar, ce ni se întâmplă? Oare am și murit deja? Nimeni nu se mai luptă pentru viața lui, pentru drepturi și libertăți? Ei ne-au familiarizat atât de ușor cu calamitatea. Unde ne aruncăm privirea, dăm de un dezastru. Cum vor  rezolva ei șomajul de 80% la tineret. Îi vor lua pe toți, băieți, fete, androgini, analfabeți, neinstruiți, și-i vor trimite la război, în linia-ntâi? Pentru bătrâni, ajunge un vaccin cu efect invers. Acceptarea soluției finale stă sub semnul binefacerii. Ni se fură cuceririle cetățenești exact în numele patriotismului suprem, cel cu care ne mândrim total infantilizați.

Dar nu numai comedianții ne obișnuiesc cu sfârșitul. Matematicienii jură că ne vom încheia ciclul de existență modernă până-n 2100. Cercetătorii dau vina pe creșterea populației, pe schimbările climatice, pe consumul excesiv de resurse și pe diferența prea mare între bogați și săracii care consumă parazitar. De aceea vom muri de foame! Civilizația ne intră-n agonie! Legalizați crima, acum e voie! Începeți cu zona Asia-Pacific, unde flămânzii se înmulțesc cu milioanele, dacă nu se atinge ținta de reducere cu 20-25% . Scăpăm de sărăcie eradicând săracii. Nu-i pune nimeni la îndoială pe experți, nici după ce au dat-o-n bară cu încălzirea lor planetară!

Aștept, aștept un cititor. Scriu degeaba sub presiunea momentului, asaltat de obsesii ce-mi încarcă la maximă capacitate infernul acceptabil.

Și, când cazanul cu smoală dă în clocot, i-aș împușca pe toți. Aș coborî vertiginos dintr-un poem duios, dintr-un cântec, dintr-o „iliadă” copleșită de sarabandă, înarmat până-n dinți… și aș trage la întâmplare, simultan, nemărginit, excitat deplin, în plin… pe toate rețelele de socializare…

Mă doare rău locul în care glonțul mi-a distrus măduva. Degetele nu mă ascultă, abia de mai scriu. Cine-i vinovat de moartea fiicei și a soției mele? Internetul tace, nu-i pasă. Și eu postez: „…ca divertisment, sub nasul nostru, grupări criminale, organizate savant, se dedau la cele mai oribile asasinate. Demenți teleghidați apar direct din filmele lor de groază și ne detonează. O perfectă industrie infracțională de megasucces le-a spălat creierul și le-a pus în mână arme. Numai să apese pe trăgaci. Cine-i în spatele ecranelor? Corporații întregi conspiră împotriva umanității, legal, la vedere, cu voie de la Președinție, de la Parlament și Justiție. Violența, pornografia, imbecilitatea, atacul ordinar și genocidul cosmetizat ne distrug spectaculos societatea, cât e ea de credul super-evoluată!”

Verific mereu dacă îmi răspunde cineva. Nimeni.

Ceva se întâmplă totuși. Cineva mă spionează. Protecția mea antivirus îmi semnalează monitorizarea, fiindcă apare câte un emoticon cu cagulă de fiece dată când utilizez cuvinte cheie. Postez în continuare și mai înverșunat: „…oficialii de cel mai înalt rang au recunoscut că masacrul din Colorado n-a avut nicio legătură cu răzbunarea islamistă. Nici n-au precizat adevăratele conexiuni. Nu că nu le-ar ști. Nici urmă de onestitate, transparență sau reformă. Liderii de gândire emană numai expediente. Sistemul a naufragiat. Ruperea de încredere distruge materialul economic și social. Speranța nu se mai bazează pe alternative. Supunerea și-a depășit limitele. Cei mai înverșunați atei vor fi întorși pe dos de coborârea iadului pe pământ”.

Și acum, vă prezint premiera mea de la miezul nopții!

Postez: Am adunat câtă pirotehnie am putut (iar a apărut un semnal antivirus). Mi-am depozitat arsenalul (emoticon de atenționare!) în mai multe camioane, ce așteaptă în garaje subterane. Bunii mei prieteni, chiar dacă nu ajung până la voi spusele mele, ele trebuie să rămână măcar scrise aici. Nu-i mai văd pe emoticonii hackerizați. S-a trecut la alt sistem de control, mai sofisticat. Giganții IT își neagă orice amestec în spionarea rețelelor. Facebook ne asigură că ‘nu a furnizat niciunei instituții acces la serverele sale’. Microsoft ar da informații confidențiale despre utilizatori doar dacă ‘ar exista un mandat legal’, iar Apple ‘n-a auzit niciodată de PRISM’, celebrul program de contraspionaj.

Postez: Atenție! Peste numai o oră, veți fi martorii celui mai grozav contra-atac, împotriva celor ce vor ca „noi toți să murim”! 

Postez: Statul are toate puterile asupra mea. Eu n-am niciuna asupra lui, deși ‘statul sunt eu’, noi toți. Votul meu îl alege pe mincinosul sociopat pentru o funcție în serviciul public, dar eu nu mai pot să-l dau jos de pe ciolan, după ce el m-a trădat și mi-a făcut viața imposibilă. Statul e el și captivitatea lui ne distruge pe noi toți.

Postez: Eu n-am ratat nici o țintă ca Erou Topgun în Irak și Afganistan! Cu avionul plin de muniție, mă voi prăbuși asupra Președinției, după ce voi fi acționat de la distanță toate camioanele mele garate sub Parlament, Justiție și alte câteva importante bănci și sedii corporatiste…

Ușa casei mele zboară din țâțâni și ferestrele mi se sparg în țăndări. Trupele de intervenție rapidă m-au localizat. Intervin în forță.

Surprinderea lor e foarte mare, găsind în mijlocul unei camere goale doar un infirm, într-un scaun cu rotile, cu masca de oxigen pe față, abia respirând cu sfertul lui de plămân, aplecat peste un vechi monitor cu tub catodic, blocat de emoticoanele alertei de urgență.