AȘA SE FURĂ ȚARA

De un secol, Tezaurul României zace în depozitele Kremlinului. La 2 ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, în 15 august (stil vechi) 1916, ne-am alăturat și noi Antantei împotriva Puterilor Centrale. Ce dezastru! Doar Moldova, până la Prut, ne-a mai rămas neocupată. Și capitala ni s-a mutat la Iași, cu tot cu tezaurul țării: 93,4 tone aur, ca activ principal.

SĂRACII DE NOI, CE BOGAȚI ERAM!***

Regina Maria și Take Ionescu plănuiau deja un refugiu masiv în Rusia, cu familia suverană în frunte, cu guvern și întreaga armată. Mai întâi, s-au trimis și au ajuns în 21 decembrie 1916, la Moscova, 17 vagoane cu 1.736 casete sigilate, pline de bijuteriile reginei, lingouri și monede de aur. În martie 1917, Țarul Nikolai II a abdicat. Asta nu l-a împiedicat pe Nicolae Titulescu să impună Consiliului de Miniștri, în 18 iulie 1917, strămutarea Băncii noastre Naționale în Rusia cuprinsă de revoluție. Și-n seara lui 27 iulie 1917, au mai plecat 24 de vagoane. Valorile BNR și ale Casei de Depuneri au intrat în Kremlin la 3 august 1917. Lenin a furat puterea în 25 octombrie. Cum, din 15 martie 1917, Basarabia se proclamase Republică Democratică Moldovenească, Sfatul Țării mame a ordonat Armatei Române să treacă Prutul, la 20 ianuarie 1918. Așa că, la 26 ianuarie, Troțki, noul comisar al externelor bolșevice, rupe relațiile diplomatice cu România, hotărând că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor doar în mâinile poporului român”.

 „MRU ACUZAT CĂ A BLOCAT RESTITUIREA TEZAURULUI”

Sub acest titlu, Antena 3 ne-a prezentat emisiunea lui Mihai Gâdea de joi, 11 oct. 2012 – SINTEZA ZILEI. Acolo, Acad. Dinu C. Giurescu a spus că: ”Gojdu e trădare națională, pur și simplu, fără nici un fel de discuție. În privința tezaurului, avem și noi partea noastră de răspundere, că noi l-am trimis acolo, nu ei ni l-au cerut. Să fim  foarte clar, ca atare trebuie clarificată povestea pretențiilor reciproce. Sigur că este stocul nostru de aur, de acord. Dar nu putem să facem o echivalență între Tezaur și Fundația Gojdu…” 

În 30 octombrie 2001, din Opoziție, în numele Partidului Democrat, Traian Băsescu cerea expres explicații în fața parlamentului: „Cine le-a permis lui Adrian Năstase și Mircea Geoană să renunțe la retrocedarea Tezaurului aflat la Moscova, la denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov?” În 13 feb. 2005, înaintea vizitei la Moscova a lui Băsescu, ajuns de 2 luni președinte, consilierul său pe probleme externe, Andrei Pleșu, considera ca „inevitabil să apară în agenda dezbaterilor și problema Tezaurului, și problema Pactului Ribbentrop-Molotov”. Numai că 2 zile mai târziu, în 15 februarie, după întâlnirea cu Putin, Băsescu a constatat senin tocmai că „…au lipsit cu desăvârșire descuțiile despre Tezaur și despre consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov”. Și s-a explicat sumar cum că: „Nu sunt tipul de politician român fixat asupra trecutului în relațiile cu Moscova”, recurgând și la un truc ieftin: „chestiunea aurului românesc trebuie analizată la nivel de istorici”. Putin i-a mulțumit oarecum afabil că și-a uitat restul revendicărilor. Nici în 11 oct. 2005 când, ca  ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu s-a dus iar la Moscova, n-au figurat aceste probleme în dialogul cu omologul Serghei Lavrov. Apoi, Cristian Păunescu, consilier special al Guvernatorului BNR, a acuzat și celebrul panseu băsescian cu “Marea Neagră – lac rusesc”, ce ar fi blocat orice negociere în Comisia bilaterală pentru recuperarea Tezaurului.

DOAR COLABORARE FRĂȚEASCĂ, NIET AUR!

O stenogramă ne reamintește că nici în 1965 problema tezaurului n-a figurat pe agenda întâlnirii între Ceaușescu și Brejnev. La nici 6 luni de la preluarea puterii, în plină discuție despre noile relații bilaterale, ce s-a desfășurat între 3 și 11 septembrie 1965, Ceaușescu a intervenit cu fermitate: „O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică, încă din 1917…” Stupoare! După care Brejnev și-a căutat derutat cuvintele: „Înainte de toate, am vrea să vă spunem că punerea problemei cu tezaurul românesc ne-a provocat nedumeriri. Niciunul dintre noi, participanți la tratative, nu eram la curent cu această chestiune și am ridicat totul în picioare. Această problemă are o vechime de 50 de ani și ea se referă la socotelile dintre Rusia țaristă și România regală”. Ceaușescu a amintit însă că și România regală a luat în păstrare aurul polonez în timpul celui de-al doilea război mondial, dar România comunistă a returnat tot Varșoviei. Brejnev nu dădea nimic: „Noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării noastre frățești în continuare. Considerăm această problemă nu pur și simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900 kg de aur sau 300 de milioane de dolari. Aici este o problemă politică”. Ba ține de legislație: „După toate normele internaționale și interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ți-l înapoieze” – credea Ceaușescu. Și  s-a referit la Consiliul Comisarilor Poporului care decisese, în 1918, că tezaurul ne va fi predat numai atunci când poporul român va fi la putere: „…noi aici nu ridicăm decât problema de a restitui ceea ce a fost depozitat și ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român”. Ceaușescu a rămas neclintit pe poziție: „Vă spun în mod cinstit părerea mea: aceasta nu poate constitui o bază de dezvoltare a relațiilor noastre. Singura bază de dezvoltare a prieteniei și colaborării dintre noi este discutarea cinstită a problemelor, oricât de spinoase ar fi ele, fără să le complicăm și fără să le dăm o altă interpretare”. Și, ceea ce a contat cel mai mult: „Problema aceasta va rămâne de rezolvat”.

Dacă el n-ar fi spus asta, Brejnev ar fi „înmormântat” totul. Ceaușescu a forțat astfel menținerea problemei deschisă. A mai trecut încă o jumătate de secol. Și ce s-a rezolvat?! NIMIC! Trădare națională?

ERA MAI SIMPLU DACĂ TEZAURUL SE AFLA ÎN COSMOS

În cartea ”Dumitru-Dorin PRUNARIU, biografia unui cosmonaut” (Ed. ADEVĂRUL, 2012), alcătuită de Annie Muscă, la pg. 255, fostul nostru ambasador la ruși își amintește: „La un moment dat, în primăvara lui 2005, am primit la ambasadă un fax de la un institut de cercetări economice de pe lângă Ministerul rus al Economiei prin care eram invitat la discuții privind un proiect declanșat de ei pentru restituirea tezaurului nostru. Acasă studiasem toate documentele oficiale legate de tezaur, dar nu fusesem informat asupra unei astfel de abordări. Șeful Secției economice din ambasadă îmi propune să preia el problema, pentru că o cunoaște și pentru că a mai avut legături cu acel institut. Sunt de acord. După un interval de timp însă, primesc un nou fax de la același institut care îmi dădea de înțeles că nu s-a întreprins nimic conform solicitării lor, pe care o repetă. Solicit diplomatului care preluase problema să-mi aranjeze o întâlnire cu ei, să văd personal despre ce este vorba. După oarece timp însă, primesc de acasă o solicitare expresă din partea ministrului nostru de externe prin care dispunea să nu mai abordez sub nici o formă pe teritoriul Rusiei problema tazaurului! Ordinul a fost foarte derutant pentru mine, a trebuit însă să îl respect, dar nu i-am înțeles substratul niciodată”.

Când Băsescu a remis conducerii Parlamentului propunerea de numire a lui M. R. Ungureanu ca șef al SIE, în 26 noiembrie 2007, Prunariu a acuzat: ”Ungureanu a blocat restituirea Tezaurului”. El a declarat atunci pentru AMOS NEWS: „La numirea mea ca ambasador în Federația Rusă (mai 2004 – august 2005) reprezentanți ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federația Rusă, și anume urmărirea problemei Tezaurului României. Total surprinzător și de neînțeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuștean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel și sub nici o formă problema Tezaurului. Cine altcineva decât ambasadorul României în Federația Rusă putea să aibă cea mai mare autoritate și competență să abordeze această problemă în numele țării noastre? Poate completați dumneavoastră această informație cu altele și îi găsiți o explicație. Au mai fost și alte aspecte legate de coordonarea politicii noastre vis-a-vis de problema Transnistriei, de documente regulate pe această temă, transmise de mine ministerului, Președintele fiind dezinformat asupra lor, cu consecințele ulterioare, dar acestea prefer să nu le abordez acum”.

Cu siguranță că misteriosul atașat economic era, sub acoperirea drapajului diplomatic, agent SIE! Acad. Giurescu spune că: ”…aici este o discuție între două părți, noi reclamăm ceea ce este al nostru, rușii contrapun argumentele lor, deci ar trebui să ajungem la o concluzie, care, deocamdată, nu o avem”.

AVEȚI GRIJĂ DE ISTORICI!

Dar, hai să-i mai ascultăm puțin pe istorici, deși Moscova le restricționează accesul la arhivele despre România! Conferențiind la Academia Română despre „Tezaurul României, Acordul Rakovski și Basarabia”, regretatul Acad. Florin Constantiniu descoperise că Tezaurul nostru a fost de fapt confiscat printr-o rezoluție de-a lui Lenin, care dorea finanțarea unei revoluții bolșevice în România. El i-a dat lui Rakovski 5 milioane de ruble, din care 1 milion trebuia schimbat în lei, ca să pornească atacul concentric asupra României dinspre Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia și Ungaria. Și așa, rușii ne-au tot tocat Tezaurul de peste două miliarde de euro, echivalați prin cele 93,4 tone aur fin și alte valori (unele inestimabile) ale Băncii centrale, Academiei, Casei de Economii și Consemnațiuni, Casei Regale și ale altor instituții.

Viorica MOISUC credea și ea în SINTEZA ZILEI că eșecul în readucerea tezaurului în țară este o trădare națională: „…aș vrea să vă mai aprind un bec în legătură cu soarta pe care a avut-o tezaurul în ultimii ani. Această nebuloasă, în care ne scăldăm cu toții, cred că poate fi descifrată, sigur, deocamdată, cu oarecare rezerve, pentru că documentele originale încă nu le am. Cert este că, la Moscova, a fost creată o societate care s-a chemat PROFACT sub auspiciile ministerului… acesta, al Economiei, Industriei și Finanțelor. Sarcina acestei societăți PROFACT era una singură, aceea de a găsi o soluție pentru ca Tezaurul, conform unei decizii a lui Putin, să revină României. Povestea datează din 1996, deci, paralel cu ceea ce știm că s-a întâmplat pe plan oficial, această societate a încercat  să lucreze pe plan neoficial, luând legătura cu toate personalitățile…”

Asta așa-i. Inițiativa aparține Ministerului Economiei din Federația Rusă prin intermediul Centrului de Dezvoltare Bancară de Cooperare Investițională și Creditare a Ministerului Dezvoltării Economice și Comerțului din Federația Rusă. S-au lansat invitații la tratativele privind Proiectul cu Nr D2 / 122 numit ”Tezaurul component al proprietății Regatului România în Federația Rusă”, semnat de A.I. Socolov, director adjunct. Restituirea tezaurului ar fi urmat o „cale comercială”, ca și-n cazul altor țări. S-ar înființa o băncă în relație directă cu BNR. De ce se recurge la serviciul altor entități, în afara celor statale ori guvernamentale? În 13 iunie 2005, „RUSIA LA ZI” lăuda restituirea unei serii întregi de datorii de tip tezaur și pe căi private, și printr-o cooperare cu entități ale societății civile.

LUNGUL DRUM AL AURULUI CĂTRE CASĂ

Tot pentru SINTEZA ZILEI, Viorica Moisuc a mai căutat puțin prin documente și iată ce a găsit într-o înștiințare venită de la răsărit: „…deci, începând cu Ion Iliescu, au trimis peste tot adrese și au încercat să intre în discuție cu ei. Nu s-a putut. În 2004 este trimisă o foarte lungă demonstrație, o declarație, o scrisoare, cum vreți, lui Talpeș, care era atunci președinte… sau era la Palatul Cotroceni, mi se pare consilier sau așa ceva… vroiam să vă spun că, în această scrisoare, se spun următoarele, ca o concluzie la faptul că partea română nu acționează și nu se mișcă‘…după părerea reprezentanților părții ruse, cu care am discutat în ultimele 14 zile, există posibilitatea ca acest aur să ajungă în Israel și anume… Grupul ALPHA este extrem de puternic, atât financiar, cât și pe plan relațional, influența israelienilor este absolut impresionantă, ei au înaintat nenumărate oferte de dezvoltare către autoritățile regiunii Odessa pe baza aurului românesc, oferte pe care le-au atașat demersului lor către centrul de putere de la Moscova, iar acestea, la rândul lor, crează presiuni asupra administrației președintelui Putin. Faptul că întregul grup are o susținere chiar și neoficială, dar tacită, din partea Mossad-ului, a CIA-ului și a celor mai importante personaje din Ambasada Federației Ruse de la București, nu poate decât să ne arate forța și complexitatea Echipei Alpha. Grupul AVEN, care cunoaște foarte bine situația și îl va susține pe Putin în privința retrocedării aurului românesc, s-a ocupat să se întâlnească cu cei care erau direct interesați și anume s-au întâlnit la Londra, în palatul lui Abramovici, cu Elie Wiesel, și au decis ca să se constituie într-un grup care să acționeze asupra lui Putin pentru a prelua aurul românesc. Reprezentanții de la București ai Grupului Aven din cadrul Ambasadei Federației Ruse au reușit să deturneze și să torpileze misiunea noastră, a acestui Grup Profact, care s-ar fi executat numai sub controlul total al autorităților românești…’ – Ce trebuia să facă Grupul Elie Wiesel? Trebuia să considere că acest tezaur reprezintă o… în fine, o reparație pentru ceea ce s-a întâmplat în România cu evreii…’, adică cu acei 200-300 de mii de evrei… care au avut o soartă… am citit din scrisoarea pe care a trimis-o Grupul Profact lui Ioan Talpeș. Mai departe , în 2005, o scrisoare asemănătoare este trimisă lui MRU… Aceasta este… problema recuperării tezaurului de la Moscova… lui MRU… 5 ian 2005… are același conținut și atrage atenția asupra faptului că se pierde tezaurul românesc…” (SINTEZA ZILEI, 11 oct. 2012)

Îl mai auzim încă pe Elie Wiesel strigând la Academia Română că: „România a ucis! …a ucis! …a ucis!” Oare chiar nu-i nici o legătură între revendicarea tezaurului și înființarea, în toamna anului 2003, a Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România, comisie prezidată tocmai de Elie Wiesel? Doar o întrebare, fără insinuări.

DE CE SE REACTIVEAZĂ O ASEMENEA PROBLEMĂ?

Acad. Dinu C. Giurescu întâmpina unele greutăți în SINTEZA ZILEI: „…nu mă pot pronunța, pentru că nu avem documentele. Aș vrea să știu, de-a lungul celor 22 de ani, care au fost conversațiile reale între autoritățile de la București și cele de la Moscova. Lucrurile sunt acum așa de complicate prin cele ce le-a citit colega mea Viorica Moisuc încât noi nu mai știm exact ceea ce se petrece, cum e vehiculat acest aur românesc pentru tot felul de investiții, inclusiv să plătim pentru, mă rog, tot ce s-a întâmplat în anii de război, așa încât nu am nici un fel de punct de reazăm. Și, încă o dată, până când nu avem documentele e foarte greu să ne pronunțăm… de altfel, eu mă întreb și asta e întrebarea mea de bază: cum de-a țâșnit problema asta a tezaurului din nou acuma, de ce, dom’le? Care e… care a fost declanșatorul acestei probleme? Asta o pun numai ca întrebare retorică, nu să o rezolvăm noi în seara aceasta…”

Are dreptate, numai că nu istoricii îi vor oferi răspunsurile, ci ofițerii de informații. Lucrurile s-au complicat și doar ei mai pot obține date exacte despre Tezaurul regal confiscat de bolșevici, ca-n cazurile Ungariei și Poloniei. Fiindcă, de pildă, la o solicitare a lui Victor Roncea, a răspuns chiar Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică a Ministerului Afacerilor Externe: „În evidenţele arhivistice ale MAE nu este menţionat Acordul Rakovski – Averescu”. A fost sustras, furat, distrus? Viorica Moisuc susține că acest document original a fost consultat și chiar copiat de către domnia sa din Arhivele MAE în preajma lui 1989. Dar, după câte am aflat din această SINTEZĂ a ZILEI, mai bine ne lăsăm tezaurul la Moscova încă o vreme! E o trădare națională sau… timpul le va rezolva pe toate? 

*** „În perioada 25-26 martie 2016 a avut loc, la Sinaia (România), cea de-a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Prezenta reuniune a Comisiei comune este prima întâlnire după o pauză de 10 ani, aceasta desfăşurându-se într-o atmosferă deschisă şi constructivă, marcând un nou important pas în direcția studierii problemelor care intră în competența Comisiei. Părțile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părți din valorile românești. Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declarația comună a miniștrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii Comisiei comune, aprofundarea activității de identificare a documentelor în arhive, inițierea elaborării unor publicații comune, precum și înființarea unor grupuri comune de experți pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activității Comisiei. Partea rusă a exprimat mulțumiri Băncii Naționale a României pentru sprijinul logistic oferit bunei desfășurări a sesiunii Comisiei comune. Părțile au convenit ca următoarea sesiune a Comisiei comune să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017”Comunicatul Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, 28.03.2016.