Victime ale speranței

În numele gândirii noastre, exagerat de pozitivă, am pornit cu colindatu’ că și p’ăsta ni-l ia statu’! Alo, poliția, cenzura, vedeți c-au început unii să colinde iară cu „Ieși afară, javră ordinară!” S-au săturat de insolența călăuzitoare, de nimica dătătoare – nici în plină sărbătoare…! (cenzurat) Stop cadru pe flori! Pe florile de plastic! Televiziunile se prostituează și pe gratis. Curve cu respect! Le respectă fraierii. Banii nu le mai ajung. Capetele pătrate din ecranul buf elogiază solemnic coprofagia festivă. Distorsionează ridicol și fac distractivă orice informație, ca la americani – Entertainment News, „ca să ne râdem”! Istoria se repetă vulgar, genocidal, sub acoperire. Vai, ce beznă s-a lăsat după ce omul de serviciu a scos din priză Pomul de iarnă al orașului înghețat! Primarul suprem, nimerit pe la președinție, ne dorește pe limba-i împleticită și din toată inima lui pripășită: La mulți ani… în întuneric, prostie, frig și foame! 

SUPUSUL SUSPUS

Președintele ni se adresează fotogenic, țapăn, democraticește, eminamente tehnocraticește: “Spiritul Crăciunului constă în a-i simţi alături pe toţi cei dragi şi a celebra generozitatea, buna înţelegere şi liniştea. Vă îndemn să nu vă pierdeți speranța, sunt încrezător că situația României va continua să se îmbunătățească de la an la an. Crăciun fericit tuturor…” O fi același „spirit al Crăciunului” care l-a executat pe Ceaușescu acum 26 de ani, în fruntea a 2000 de alți  împușcați? Ce  „constatam” atunci?  Că… „cu televizorul, ați mințit poporul”! Descifrând mesajul actual, intens cotrocenizat, mai constatăm și că singura soluție ce ne-a mai rămas constă doar în întrajutorare și o vagă generozitate interdependentă.

„Buna înţelegere şi liniştea” folosesc numai celor ce aprind steluțele reci deasupra mizeriei naționale. Sub semnul miracolului întârziat, situația va tot continua să se îmbunătățească de la an la an, pas cu pas, din groapă-n groapă, adică mereu de la anul încolo! Președintele se arată foarte încrezător în răbdarea asta, cam atipică, până ce-i va exploda toată mămăliga ei în ochi! 

PALAVRE, PALAVRE…

„Am ținut să vin în fața dumneavoastră la un an de la preluarea mandatului de Președinte al României nu pentru a face un bilanț sec, ci ca gest de normalitate democratică…” – și-a început Johannis cuvântarea de miercuri, 16 decembrie 2015, de la înalta tribună a Parlamentului. Și dă-i cu marile proiecte, cu valori, norme, promisiuni, furnizare de securitate, deziderate, respect și seriozitate, responsabilitate, disponibilitate a actorilor politici, schimbare, farfuridisme de genul: „Între politic și societate, între clasa politică și cetățeni, nu are voie să existe o prăpastie”. Cu cât se referea mai principial la realitate, cu atât o lua mai pe lângă arătura lui Bădica Traian: „…aniversarea Centenarului Marii Uniri în 2018 va trebui să fie nu doar un moment festiv, ci unul în care asumăm marile direcții de dezvoltare a României pentru secolul viitor”. Ce-ai zis, măi, hăi, hăi? Că ne „asumăm direcții de dezvoltare pentru… secolul viitor”! Pe ăsta l-am rezolvat deja. Are dreptate. Secolului ăstuia, i-am regulat definitiv direcțiile.

Președintele își mai dorește ca, despre prima lui perioadă de mandat, să se spună „că a fost anul în care a început schimbarea modului de a face politică în România, anul care a însemnat deschiderea către societate și începutul înnoirii clasei politice”. Adică să se spună mâine orice altceva decât s-a întâmplat azi. Ce înțelege el printr-o înnoire politică de vreme ce a înfipt la Victoria un executiv cu tehnocrați și tehnocrațe? „Pe cine reprezintă un guvern de ”tehnocrați”, cine îl controlează, democratic, așa cum scrie în Constituție, când nu mai știm cine și-l asumă politic, cine este puterea, cine opoziția, care îi este programul?” – întreabă Iliescu revoltat. Consilier al Băncii Europene de Investiții,  Mihai Precup susține o Românie Democratică, Dezvoltată şi Demnă: „Din punctul meu de vedere, un guvern tehnocrat este un fel de ‘ficţiune’ într-un context democratic, el neavând o legitimitate democratică directă, decât una delegată de Parlament”. 

OMISIUNI SUB JOCUL DE ARTIFICII

Așa ne invită conducătorul „să fim împreună în acest demers pentru a reconstrui încrederea în instituțiile democratice și în capacitatea politicii de a produce lucruri bune pentru cetățeni”? Dacă îi iei la puricat pe guvernanți, numai de tehnocrație n-ai parte! De responsabilizare, nici nu mai încape vorbă. Profeția brucanistă înghițea 20 de ani pentru a ajunge la oareșce prosperitate (ratată). Viziunea iohanniotă pretinde… un secol! Unul tehnocrat, pas cu pas tehnocrăcănat!

Unde-s „direcțiile majore pentru România”? Președintele îi tot dă-nainte cu „normalitatea și echilibrul”, cu „redescoperirea dialogului” /  „deschiderea către societatea civilă” / „relații instituționale corecte” /  „construcție durabilă” /  ideea de consultare reală, cu efecte concrete, la masa dezbaterii… un soi de „plugușor cu zurgălăi”! În argoul de pușcărie, sanie cu zurgălăi se spune la lanțurile cu bile, pentru  legat deținutul. În argoul politic, zurgălăii… ne tot zurgălăiesc de zor! 

PUTERNICI ȘI EDUCAȚI, MINȚIȚI ȘI NEMÂNCAȚI

Nimic despre o recuperare economică, despre scăderea ratelor la dobânzi, despre șomaj, despre stagnarea salarială, despre expatrierea forței de muncă. Lui, supremului, îi lipsesc „dezbaterea și rigoarea”!  Se laudă cu ieșirea din izolare prin îndesirea vizitelor sale externe. Are proiecte sforăitoare, gen „România puternică în Europa și în lume” sau „România educată”. Hai să amintim și succesele! Bravii noștri decidenți ne mențin din toate puterile lor pe ultimul loc în UE. Deținem în continuare recordurile prăbușirilor economice în lanț. Analfabetismul a înflorit cu o energie îndobitocitoare. Sănătatea fără spitale a trecut la cea mai dură selecție umană… 

Președintele ascunde datoria ce ne-a cocoșat țăra. La cât a ajuns asta? Ne-am depășit cu ea summumul economic anual? Analiștii oficiali nu bagă handicaparea financiară în „dezbaterea” atât de dragă președinției de fațadă. Cât de eficientă este ignoranța programată de partid și de stat pe cap de locuitor? Dacă ar fi să credem Institutul Naţional de Statistică, datoria noastră externă a depăşit 90 de miliarde euro din 1989 până în prezent. Numărul salariaţilor a scăzut la jumătate, cu mențiunea că doar o  jumătate a jumătății din populaţia aptă de muncă are statut de salariat. Restul șomează? Cum se face însă că PIB-ul a ajuns de aproape 4 ori mai mare decât cel obținut în 1989? Din ce? Unde-i eroica noastră clasă muncitoare? S-a transformat în consumatoare. Numărul paturilor din spitale a scăzut cu mai mult de o treime. Natalitatea a atins cel mai redus nivel de după război. Iar România tot nu-și cunoaște numărul de locuitori.

 REPRESIUNEA FINANCIARĂ

De felul în care o națiune își achită datoriile depinde chiar viața ei. Accentuarea austerității ne mărește taxele și micșorează unele cheltuieli guvernamentale. S-au redus drastic ratele de creștere economică, tăind investițiile. Inflația diluează salariile, economiile personale și pensiile, tot mai neîndestulătoare. Nimeni n-a auzit încă de „represiunea financiară”! Tehnocrații ne ascund ingineriile fără precedent de transferare a bogăției de la deponenți la un guvern, cu atât mai mult depolitizat. Furtul din banul public se derulează progresiv, ingenios, prin escrocare imperceptibilă. Aventura prin care ne-a trecut moneda ține de domeniul criminalistic. Revenirea la demența fostelor milioane-n lei este total plauzibilă.

De fiece dată când s-a obținut o reducere a datoriilor naționale, starea cetățenească s-a modificat radical. Guvernul atentează fără scrupul la agoniseala noastră pentru a-și achita obligațiunile în mod invizibil pentru cel păgubit. La fel cum au rămas de secrete și utilizarea împrumuturilor. Cu „guvernul său”, președinția se face părtașă la degradarea nivelului de trai. Inflația și codul fiscal ne redistribuie averea în folosul… pierderii de suveranitate. Câtă ne-a mai rămas? Depozitele bancare nu ne mai aparțin. Paradoxal, jaful legiferat se bucură de toată susținerea omului de rând. Președintele prinde cuvinte din aer la tribună. Retorica lui nu are nici un ecou. Parlamentarii au adormit, zac. Le-au mai rămas câteva luni de hibernare până la alegeri. România lor va deveni din ce în ce mai puternică în lume pe seama cetățenilor ei tot mai săraci!? Cerșetorii noștri au împânzit mapamondul. Sunt deja cei mai puternici! 

Cine otrăvește populația și omoară producătorul român?

Ministrul Agriculturii știe mâncarea care ne scurtează zilele. La Târgul de Crăciun, Achim Irimescu a recunoscut că: “Din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrăvim populația și omorâm producătorul român. Repet: orice guvern are datoria să își apere și producătorul, și consumatorul. Din cauza aceasta cred că nu am făcut suficient până acum și eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta românul să consume cât mai multe produse românești”. Ministrul ar vrea să reintroducă la frontieră controlul la pesticide. De cele din interiorul frontierelor nu amintește, chiar dacă sunt interzise pe piața europeană. Uite ce ne fac tehnocrații! Efectiv, ne otrăvesc. Și-l omoară pe producătorul român. Alo, salvarea! Unde-i poliția? Unde-s criminaliștii? Umflați-i pe miniștri! Că ne omoară efectiv! Criminalii! Săriți! Ajutor! 

SPERANȚA TRAGICĂ

„Cea mai tragică lecție a lui 2015 se numeşte ‘Colectiv’. Evenimentul care a îndurerat o națiune întreagă a scos la iveală probleme ale mai multor sisteme, unele perpetuate ani de zile, în fața cărora cu toții – autorități, cetățeni – într-un moment sau altul, am ridicat din umeri a neputință și pe care am ajuns să le tolerăm. Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării și concluzii care trebuie să ne determine să acționăm și să fim responsabili. Cea mai dură concluzie este aceea că, pur și simplu, corupția ucide, că se pot pierde vieți nevinovate dacă nu respectăm legi și reguli și dacă, noi cu toții, ca societate, închidem ochii la încălcarea lor…” – a spus Johannis, pus pe întărirea rolului său de conducător zornăitor.

Iliescu vede altceva: ”Revoluția Română a fost un mare moment de demnitate al poporului român. Și ne lasă o moștenire: democrația, care însă nu este un dat. Pentru ea trebuie luptat permanent. Pentru că știm ce înseamnă lipsa ei. Și nu putem accepta revenirea la totalitarism…” Ținând cont de morții din COLECTIV, replica lui Iliescu se încarcă simbolic: „România este și va fi operă colectivă”.

Ponta înlocuiește cauza simplei întâmplări cu actul criminal: „ Dar nu atunci era momentul în care trebuia să demisionez, din multe motive, dar unul singur, pe care îl pot rezuma într-o frază, care nu a fost rostită de mine, ci de altcineva, a spus așa: ‘Au trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta’. Or, eu, atunci, știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu, să calce pe cadavre”.

Mândru de artificializările lui oratorice, Iohannis nu trebuie să uite că tragedia Colectivului s-a declanșat de la un joc de artificii. Așa că toate urările speranței de An Nou devin frivole politic. Cum să ne mai dorim „La mulți ani!”… în dezastru’ce-nflorește ca un astru?